The Golden Book of Romanian Public Relations. 15 ani de practica si reperele unei industrii
Descriere
Întemeiată pe cele mai reprezentative exemple de bună practică întâlnite în istoria de 15 ani a competiției Romanian PR Award, The Golden Book of Romanian Public Relations este primul demers colaborativ de anvergură al industriei locale de comunicare, reprezentând un efort editorial fără precedent, o încercare de a „strânge rândurile“ și de a reflecta critic asupra conceptelor și valorilor de breaslă. Structurată în 18 arii de expertiză, cartea recuperează și oferă publicului cazuistică locală din ultimii 15 ani și adaugă, în același timp, o colecție extinsă de idei și opinii despre practica actuală și viitorul profesiei de relații publice. În alcătuirea acestui volum au fost implicați nu mai puțini de 52 de editorialiști, practicieni în comunicare, din domenii dintre cele mai diverse, fapt ce conferă volumului anvergura unui adevărat manual practic și un companion în analiza și studiul practicii locale de relații publice. Volumul este deschis de condeiul a doi distinși autori consacrați - James E. Grunig, profesor emerit al Universității Maryland, și Aneta Bogdan, un nume de referință în brandingul românesc. „Cartea porneşte de la o convingere simplă care mi s-a relevat după mai bine de 15 ani de implicare în proiecte ample ale industriei. Relaţiile publice nu pot fi practicate ca profesie, ca funcţie de management acceptată de organizaţii şi societate, fără ca practicienii să deţină un corp de cunoştinţe solid, bazat pe studiu, dialog şi exerciţiul reflecţiei.“ – Dana Oancea, editor coordonator.