Noua legislatie a achizitiilor publice

Noua legislatie a achizitiilor publice

An publicare
2018
Nr. Pagini
352
ISBN
9786063900853

Descriere

Editie ingrijita de conf. univ. dr. Monica Amalia Ratiu Include: • Studiu introductiv • Legea nr. 98/2016 • Normele metodologice, sub articole • Ordine si instructiuni ANAP • Directiva nr. 2014/24/UE • Tabel de corespondenta • O.U.G. nr. 58/2016 Conceptul de achizitie publica desemneaza continutul unor raporturi juridice asemanatoare cu cele specifice contractului de vanzare-cumparare, apreciat intr-un sens foarte larg. Pentru a fi in prezenta unui contract de achizitie publica este obligatoriu ca persoana care „cumpara” produse, lucrari sau servicii sa aiba calitatea de autoritate contractanta, iar persoana care vinde, pe cea de operator economic. Cu toate acestea, nu orice contract de vanzare-cumparare in care cumparator este o autoritate contractanta, iar vanzator este un operator economic, reprezinta stricto sensu o achizitie publica.    In incercarea de a determina domeniul de incidenta al legislatiei privind achizitiile publice este important de observat dintr-un bun inceput ca achizitia publica este un concept care apartine dreptului Uniunii Europene, care trebuie inteles prin prisma regulilor specifice acestui sistem de drept.    In viziunea actuala a legiuitorului european, achizitiile publice sunt un instrument de implementare a unor politici publice care urmaresc asigurarea celor mai bune conditii posibile pentru furnizarea de servicii sociale de inalta calitate, protectia mediului, cresterea eficientei resurselor si a energiei, combaterea schimbarilor climatice, promovarea inovarii, a ocuparii fortei de munca si a incluziunii sociale. Teoria si practica achizitiilor publice nu au in vedere nici cautarea obsesiva a celui mai scazut pret, nici indiferenta fata de calitate, ci utilizarea corecta a celei mai importante parghii prin care se poate asigura dezvoltarea unei societati.    La finalul lunii decembrie 2017, a fost publicata o ordonanta de modificare a legilor privind achizitiile publice – O.U.G. nr. 107/2017 pentru modificarea si completarea unor acte normative cu impact in domeniul achizitiilor publice (M. Of. nr. 1022 din 22 decembrie 2017). Dupa cum se precizeaza si in expunerea de motive a actului normativ, a fost necesara modificarea si completarea respectivelor acte normative deoarece, pe de o parte, au fost observate o serie de neconcordante intre cele trei legi (L. nr. 98/2016, L. nr. 99/2016 si L. nr. 100/2016), iar, pe de alta parte, s-a dovedit necesara clarificarea continutului multor prevederi si o mai mare apropiere de textul directivelor transpuse.    Culegerea Noua legislatie a achizitiilor publice se adreseaza nu doar practicienilor, ci si teoreticienilor, mediului universitar in general, si tuturor celor interesati de domeniul achizitiilor publice, reunind noua reglementare nationala (Legea nr. 98/2016, hotararea adoptata de Guvern pentru aprobarea normelor de aplicare – H.G. nr. 395/2016, ordinele si instructiunile ANAP), adaugandu-se directiva europeana aferenta (Directiva nr. 2014/24/UE), un studiu introductiv semnat de ingrijitorul editiei, conf. univ. dr. Monica Amalia Ratiu, un index menit a facilita cautarea in text a sintagmelor-cheie si un tabel de transpunere si corespondenta ce reuneste informatiile din tabelul de corespondenta anexat la Directiva nr. 2014/24/UE cu dispozitiile privind modul de transpunere a Directivei de la finalul Legii nr. 98/2016.

Pe aceeași temă

Ratiu Monica Amalia