Donna Alba - Audiobook

Editura
An publicare
2018
Nr. Pagini
2 CD
ISBN
9786069133293

Descriere

După publicarea sub formă de audiobook a nuvelelor „Vedenia”, „Urâtul” și „La Grandiflora”, „Donna Alba” este la prima sa apariție integrală în format audio pe suport CD.Titlul te poate duce cu gândul la o poveste mediteraneeană. Intriga complexă a romanului te atrage în cele din urmă în mrejele stării obsesive a scriituri lui Gib Mihăescu. Este Donna Alba un ideal feminin? O femeie fatală?„Privirile mele au îmbrățișat tot timpul cea mai mare frumusețe pe care am văzut-o în viața mea, singura căreia i-am rămas credincios ani întregi în taina gândului meu, din clipa când văzând-o înaintând pe stradă, cu maiestatea cu care înainta acum câteva clipe încoace am amețit ca de o lumină prea tare a soarelui, și două cărți enorme pe care le aveam în mână , pentru că mă aflam în fața unei școli unde trebuia să trec un examen, au căzut cu zgomot la picioarele ei, ca cel mai sincer şi desăvârșit omagiu.” - Mihai Aspru, fragment din carteGib Mihăescu, prozator, romancier și dramaturg român interbelic, este autorul volumelor de nuvele Grandiflora și Vedenia și al câtorva romane de analiză psihologică a unor stări obsesive, îndeosebi erotice: „Rusoaica”, „Brațul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Donna Alba”. Gib Mihăescu se numără printre cei mai importanți nuveliști și romancieri ai literaturii române.

Despre autor

Gib Mihăescu
Gib Mihăescu
romancier și dramaturg român interbelic (1894-1935)

Gib I. Mihăescu, pseudonimul literar al lui Gheorghe Ion Mihăescu, a fost un prozator, romancier, nuvelist și dramaturg român din perioada interbelică. Combatant în Primul Război Mondial, a debutat literar în 1919, cu proza scurtă Linia întâi, publicată în revista Luceafărul, și a publicat, între 1928 și 1935, volume de nuvele, teatru și cinci romane.

Pe aceeași temă

Coperta cărții Donna Alba

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Donna Alba

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Donna Alba

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Donna Alba

Gib Mihaescu

Coperta cărții Donna Alba

Gib I. Mihaescu

Cărți de Gib Mihaescu

Coperta cărții Rusoaica

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Rusoaica

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Rusoaica

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Figurina și alte nuvele

Gib I. Mihăescu