Marii lideri evolueaza
Descriere
Influenţa sa ca autor de cărţi motivaţionale este extraordinară şi vastă. Bestsellerul Manager la Minut s-a vândut în peste 13 milioane de exemplare şi continuă să se afle în topuri. De asemenea, Blanchard a publicat numeroase cărţi scrise în colaborare cu specialişti de renume. Blanchard este liderul spiritual al organizaţiei The Ken Blanchard Companies, o firmă internaţională de training în domeniul managementului şi consultanţei, pe care a înfiinţat‑o în 1979 împreună cu soţia sa. De asemenea, este lector colaborator la universitatea pe care a absolvit-o, Cornell, făcând parte şi din consiliul de administraţie al acesteia. Mark Miller, specialist în training şi dezvoltare, susţine de mulţi ani cursuri pentru diferite organizaţii internaţionale, printre subiectele abordate de el numărându-se abilităţile de leadership, creativitatea şi construirea spiritului de echipă. Miller a colaborat cu Ken Blanchard la scrierea cărţii The Secret, tipărită în peste 350 000 de exemplare şi tradusă în peste 20 de limbi (apărută în limba română la Curtea Veche Publishing, 2005). Ce fel de lider eşti? Genul pregătit să reacţioneze la noi provocări sau acela care aplică mereu soluţii ce s-au dovedit bune în trecut? Liderul mulţumit de sine sau acela care simte că nu a ajuns încă la adevărata măsură a valorii sale? Liderii autentici nu se culcă pe lauri. A avea abilităţi de leadership nu este un titlu onorific, ci rezultatul unui proces care durează întreaga viaţă. Capacitatea de a-i conduce pe alţii este determinată, de fapt, de propria capacitate de a evolua. Cartea de faţă le arată liderilor aspiranţi — dar şi celor consacraţi — asupra căror aspecte să se concentreze pentru a-şi păstra eficienţa şi statutul profesional pe tot parcursul vieţii. Protagoniştii cărţii parcurg pas cu pas etapele procesului SPOR — tot atâtea faze prin care liderii adevăraţi îşi lărgesc perspectiva asupra lumii şi asupra sinelui, cu scopul de a se perfecţiona continuu şi cu grija constantă pentru binele general. The Ken Blanchard Companies a avut în vedere încă de la înfiinţare trei scopuri simple, dar cruciale: să schimbe în bine viaţa semenilor, să sporească valoarea şi eficienţa angajaţilor la locul de muncă şi să ajute companiile‑client să devină furnizori autentici de calitate. În faimoasele lui conferinţe şi cărţi, pline de căldură sufletească şi umor, Blanchard manifestă un pătrunzător simţ critic şi o gândire constructivă, care i-au asigurat reputaţia de a fi unul dintre cei mai mari experţi în leadership din lume. Numeroasele cărţi care îi poartă semnătura (unele dintre acestea fiind scrise împreună cu diverşi colaboratori) s-au vândut în peste 18 milioane de exemplare în total şi au fost traduse în peste 25 de limbi. Blanchard a primit de-a lungul timpului numeroase premii şi distincţii, în domenii precum management, oratorie şi leadership. „Succesul meu se datorează faptului că am continuat să evoluez. Poţi să ai şi tu succes, dacă citeşti această carte.“ Anthony Robbins antreprenor şi autorul cărţii Descoperă forţa din tine „Este o carte pentru aceia care îşi doresc să devină lideri mai eficienţi — în plan profesional şi social, dar şi în plan personal.“ Andy Andrews orator şi autor de cărţi pentru dezvoltare personală