Vaccinurile si autoimunitatea
Descriere
Vaccinurile si autoimunitatea - Dr. Yehuda Shoenfeld, dr. Nancy Agmon Levin, dr. Lucija Tomljenovic…cartea aceasta este necesară şi curajoasă. Autorii sunt personalităţi cu o expertiză de necontestat in domeniul imunologiei fundamentale şi clinice.Spunem că este necesară, deoarece vaccinologia este o ştiinţă plină de contradicţii care trebuie eliminate. Vaccinurile se adresează oamenilor sănătoşi, adică unui grup imens de persoane; prospectul elaborat de fabricant menţionează reacţii adverse, uneori dintre cele mai grave, şi, în ciuda acestui fapt, vaccinurile sunt recomandate cu căldură de oficialii instituţiilor de sănătate publică şi cu multă uşurinţă de medicii de familie şi de pediatri. Dar cartea este şi curajoasă în condiţiile vremurilor noastre, deoarece trezeşte un spirit de prudenţă - altfel destul de amorţit sau bine manipulat spirit prevăzător imperios necesar de vreme ce unele guverne vor să decreteze obligativitatea vaccinării, adică să-şi agreseze propriul popor cu o lege totalitară (care nu a fost dată până acum nici în cele mai despotice sisteme de guvernare).Acest tratat de imunologie aplicată este echilibrat, cu evidenţierea meritelor operei vaccinaliste şi cu lansarea unui semnal de alarmă asupra reacţiilor adverse „severe şi chiar fatale".„Faptul că vaccinurile se administrează la miliarde de oameni, fără un screening preliminar... este îngrijorător" (p. 15).Bolile autoimune au o bază genetică, adică sunt foarte personale şi „este naiv să credem că toţi oamenii sunt la fel" (p. 13). De aceea, orice sistem public de sănătate care încearcă să introducă în corpul unui om sănătos o moleculă farmacologic activă, motivând proeminenţă, comite un act nedeontologic şi lipsit de etică, lăsând sintagma „drepturile omului" goală de conţinut Autorii acestei cărţi au o conştiinţă profesională înaltă. Ei nu critică vaccinurile, dar demască reacţiile adverse imune şi autoimune, cu scopul evitării lor şi cu speranţa că metoda poate fi perfecţionată.Partea a IlI-a a acestui tratat se cheamă „Boli autoimune stimulate de vaccinare". Ea are 15 capitole şi exprimă un adevăr dramatic: o parte din oamenii sănătoşi (despre care nu ştim dacă s-ar fi îmbolnăvit vreodată) fac boli autoimune - nu uşoare - după şi prin administrarea unui vaccin: lupus, vasculite, artrită reumatoidâ, boli de ţesut conjunctiv nediferenţiate, purpură trombocitopenicâ, boală celiacâ etc.