Cum sa vinzi inteligent

Cum sa vinzi inteligent

Editura
An publicare
2014
Nr. Pagini
304
ISBN
9786065886872

Descriere

Vrei să devii un agent de vânzări remarcabil? Atunci e timpul să afli ce însemnă să vinzi inteligent. Toată lumea are ceva de oferit. Unii vând idei, alţii vând servicii, iar alţii produse. Indiferent ce‑ai vinde, cartea de faţă te va ajuta să înregistrezi vânzări mai profitabile şi să simţi că eşti mai eficient. Cum să vinzi inteligent întoarce pe dos strategia tradiţională din vânzări şi îţi arată cum ideea de a situa nevoile clienţilor pe primul plan se va dovedi cheia succeselor viitoare. Această ultimă generaţie de strategii pentru vânzare gravitează în jurul a ceea ce numim relaţii consultative. Prin metoda lor unică, bazată pe principiul „Îţi rămân dator“, autorii îţi arată cum să construieşti o relaţie bazată pe încredere şi colaborare pe termen lung, astfel încât tu să fii prima persoană pe care o sună clientul atunci când va avea nevoie de un nou produs ori serviciu. Află din această carte esenţa celor mai noi metode şi tehnici de vânzări, dar şi cum să-ţi înţelegi clientul, să afli ce nevoi profesionale are el în realitate şi cum să construieşti o relaţie durabilă şi reciproc avantajoasă cu acesta. Pune-ţi clientul pe primul loc şi vei câştiga cu siguranţă! După ce au ocupat funcţii de top în importante firme internaţionale de consultanţă, Keith Dugdale şi David Lambert s-au hotărât să aştearnă pe hârtie atât o parte din observaţiile acumulate de-a lungul activităţii lor profesionale, cât şi inovaţiile pe care le-au experimentat în diferite domenii, în mai multe ţări de pe patru continente. Instrumentele pe care le propun ei în această carte se bazează pe situaţii reale şi pe o profundă înţelegere a mecanismelor şi relaţiilor implicate într-o tranzacţie comercială. Autorii analizează reacţiile inexplicabile, aparent neaşteptate, ale potenţialilor cumpărători şi oferă soluţii concrete pentru toate tipurile de situaţii problematice din domeniul vânzărilor. Totodată, îl învaţă pe agentul de vânzări cum să-şi analizeze propriile reacţii şi cum să-şi modifice comportamentul pentru a obţine un succes autentic şi durabil. Principiul „Îţi rămân dator“ inaugurează cea mai nouă, mai eficientă şi mai umană abordare a strategiilor de vânzare. Keith Dugdale activează în Australia ca specialist în comportamentul uman la locul de muncă. Timp de aproape două decenii s-a ocupat mai ales de aspectele comportamentale existente în procesul vânzărilor. În prezent oferă servicii de consultanţă individuale, pentru companii locale şi organizaţii globale. De-a lungul timpului, a trăit şi a muncit în interiorul multor culturi naţionale, printre care cele din Marea Britanie, China, Singapore, Papua Noua Guinee, Hong Kong şi Australia. A deţinut funcţii de top în domeniul resurselor umane şi al dezvoltării afacerilor. În prezent, Keith Dugdale încearcă să găsească un echilibru între grija faţă de soţie şi cei trei copii ai săi, care locuiesc în Australia, şi conducerea unei afaceri globale care îi ajută pe oameni să obţină succese în activitatea de vânzări. David Lambert este consultant în comunicare şi în instruirea personalului, desfăşurându-şi activitatea în special în Hong Kong. Şi-a început specializarea în comunicare cu peste 20 de ani în urmă, iar de atunci a oferit servicii de consultanţă multor companii de vârf şi instituţii guvernamentale, ajutându-le să-şi perfecţioneze comunicarea internă şi externă. De‑a lungul carierei sale, a ocupat poziţii de top în diverse firme, în departamente de dezvoltare a afacerii, marketing, comunicare şi training. În prezent, David Lambert oferă programe de instruire în comunicare şi îi ajută pe directorii executivi să-şi îmbunătăţească stilul de prezentare. Îşi împarte timpul liber între soţia şi copiii săi şi… dragostea faţă de fotbal!

Pe aceeași temă

David Lambert

David Lambert,Necunoscut

Recorduri Imbatabile,David Lambert