Muzica pentru pisici

Descriere

Emoția întâlnirii se produce la nivelul senzației. Nu întâmplător el ține să pună un motto din André Gide unuia dintre textele sale: "Orice cunoaştere ce n-a fost precedată de o senzaţie îmi este nefolositoare". O mențiune aparte merită poemele inspirate de emoția întâlniri – chiar și doar pe calea undelor – cu un prieten de demult și de departe, cu un fragment de peisaj sau cu o reminiscență a trecutului. Atent, harnic, el umple textul cu detalii din realitatea imediată, derizorii, anodine, la prima vedere, stranii, misterioase, în fapt, căci poetul deține secretele unui procedeu infailibil, acela al insolitării. Deloc ofensive, textele sale – era să spun elegiile! – imaginează mai degrabă mișcarea de repliere, de retragere în alveola singurătății. Ironia trece rapid în autoironie, iar aceasta se stinge în apele reci și repezi ale ludicului. O altă formulă dragă lui Giuseppe este aceea a biografiei esențializate din ciclul Poemele de la Săpânța, care au ceva din aerul hâtru al pomelnicelor de pe crucile din Cimitirul vesel, din spiritul „democratic” al viziunii din Spoon River Anthology, dar și din atașamentul față de antecesori, chiar dacă nu recunoscuți ca predecesori în domeniul rostirii și scrierii poeticești, precum aezii mei din Jucu Nobil I. Din păcate formula nu este exploatată la maximum, poetul abandonând-o iute în favoarea celei deja amintitte, mult mai familiară, mai la îndemână, probabil. Limbajul câștigă în virulență, imaginile sunt crude, au o anume violență, nu lipsește nici epicul fals, nici volutele imaginației, care schimbă decoruri și personaje cu o abilitate regizorală de invidiat, totul oarecum ca-n poemele-fluviu ale unor alți optzeciști întârziați, precum Ion Zubașcu, de pildă, asemănătoare unor bulboane care înghit de-a valma mari hălci de real. Dar aproape că regretăm consistența formulei originare abandonată, din mers în favoarea acesteia, mai spectaculoase, ce-i drept, dar poate că și puțin cam verbioasă. Și totuși, izbânzi sunt destule și în această zonă a creației sale, de-ar fi să pomenim doar terifianta viziune a unui Crist identificat, în final, cu Poetul însuși, al cărui sacrificiu e inutil și nejustificat (Înmulțirea pâinilor). O sfântă furie și indignarea bine strunită pun în mișcare spiritul care condamnă o lume nebună, marcată de kitsch, vanitate și urâțenie. Imaginile apocaliptice se succed în ritm susținut: terifiantă și emblematică, în același timp, este aceea a sfârșitului unui inofensiv păsărar căruia i-au scos ochii din orbite cu forţa,/ ca avertisment pentru deţinere ilegală de imagini/ nimeni n-avea voie să urmeze/ exemplul păsărarului/ i-au dat ochii la cîini cîinii au mîncat/ şi-au început să vadă păsările inimilor migrînd/ l-au judecat sumar acuzîndu-l de influenţă/ malignă/ socratică atac subversiv la drepturile trupului/ i-au tăiat limba i-au cusut gura/ preventiv/ ca nu cumva să se audă/ protestele păsării dinăuntru)/ l-au ucis/ ţintuindu-l de poarta oraşului/ de aripa care-i crescuse din umăr (Delirium tremens). Ar fi putut rămâne într-un etern anonimat acest poet minunat, dar nu ar fi fost păcat? (Mircea Petean)