Copilaria mea pe un ambalaj de ciocolata
Descriere
La întoracerea din Siberia, unde călătorisem să-mi cunosc Bunica, am intrat într-o stare de furie şi nevoie de înţelegere a tot ce se întâmplase şi se întâmpla cu mine, cu familia mea, cu toţi cei din jur. in aceste povestiri, scrise cu furie între 1970-1980 şi publicate câteva în revistele „Transilvania"„Yatra", „Steaua", mi-am ascuns de pânda în mijlocul căreia trăiam şi furia, şi neliniştea, şi revolta, şi neputinţa, şi visele. Făcute volum, au stat o vreme sub bănuială, la cenzură. Câteva povestiri au fost scoase din volum. Apoi volumul a mai stat într-o semicenzură, sub motive tehnice: nu exista momentan clei de lipit coperţile! Redactorul de carte a fost în pragul de a fi destituit. Volumul a ieşit în 1983 la Editura Albatros, aproape pe furiş. Nici nu ştiu dacă şi cât din el a ajuns în librării. Nu-mi amintesc. Îi sunt recunoscătoare Editurii Albatros că totuşi le-a publicat. Astăzi îl republic dintr-un sentiment de datorie faţă de cealaltă viaţă şi lume a noastră, pentru că a fost o altă viaţă şi o altă lume aceea. Şi din sentimentul de datorie faţă de aceste povestiri care, la vremea aceea, au fost mărturia mea şi a lumii mele, pentru un viitor pe care nu-l mai speram. După 1990 am reuşit să public la Editura Anima romanul Siberia dus-întors, 73 de ruble, scris tot într-o stare de furie. Dar asta este altă poveste. - Elena Siupiur