Gogol si diavolul
Descriere
In conceptia religioasa a lui Gogol, diavolul este esenta mistica si fiinta reala in care s‑a concentrat negarea lui Dumnezeu, raul etern. Gogol, ca artist, la lumina rasului, studiaza natura acestei esente mistice; ca om, cu arma rasului, lupta impotriva acestei fiinte reale: rasul lui Gogol este lupta omului cu diavolul. Dumnezeu este infinitul, sfarsitul si inceputul existentei; diavolul este negarea lui Dumnezeu si, prin urmare, negarea oricarui inceput si a oricarui sfarsit; diavolul este inceputul si neterminatul care se da drept neinceput si infinit; diavolul este mijlocul numenal al existentei, negarea tuturor profunzimilor si culmilor, este platitudinea eterna, vesnica trivialitate. Unicul obiect al creatiei gogoliene este diavolul chiar in acest sens, adica drept manifestare „a nemuritoarei trivialitati omenesti”, observata dincolo de toate conditiile de timp si de spatiu – de istorie, popor, stat, societate –, manifestarea raului indiscutabil, etern si universal; – trivialitatea sub speciae aeterni, „sub infatisarea eternitatii”. (Dmitri Merejkovski) Fragment din volum: „„Da, dragul meu, l-ai pictat pe diavolul!" ar fi putut spune Gogol, asa cum in Portretul lui un amic ii spune pictorului care a zugravit portretul unui batran camatar, al carui chip seamana cu al diavolului. „Fa-mi portretul, ii spune camatarul. Poate ca am sa mor in curand... Dar n-as vrea sa mor cu totul, vreau sa mai traiesc." Pe masura ce lucreaza, in sufletul pictorului se trezeste „un dezgust atat de ciudat, o mahnire atat de nelamurita", incat renunta. Batranul ii cade pictorului la picioare, il implora sa termine portretul „spunand ca de el ii depinde soarta si existenta lui, ca ii prinsese cu penelul trasaturile ca daca le va reda intocmai cum sunt, va trai si mai departe, in portret, printr-o putere supranaturala, ca nu va muri de tot, ca trebuie sa fie prezent in lume". Oare acestea nu ne amintesc spaima lui Cicikov de a pieri „ca o basica pe apa, fara urma", dorinta lui ca „toti sa stie ca el a tra it intradevar si ca a fost pe lume, ca nu a trecut ca o umbra sau ca o stafie prin ea"; oare nu ne amintesc si cuvintele pe care diavolul i le spune lui Ivan Karamazov: „Fiindca si eu, ca si tine, am o adevarata aversiune pentru fantastic, tocmai de aceea ma impac atat de bine cu realismul nostru pamantesc. La voi totul e precis conturat, turnat in formule, totul se prezinta sub aspecte geometrice, pe cand la noi nu exista decat niste ecuatii nerezolvate!... Eu sunt x-ul dintr-o ecuatie cu o necunoscuta. Un fel de fantoma a vietii care si-a pierdut toate inceputurile si sfarsiturile, care a uitat chiar si cum o cheama... Visul meu este sa ma incarnez, dar s-o fac definitiv, irevocabil..." Pictorul se simte inspaimantat de cuvintele camatarului sau: „i se parura atat de ciudate si ingrozitoare, incat arunca penelurile si paleta si se repezi afara din odaie."”
