Apostolov

Descriere

Cineva prinde glas – dar nu doar ca prinde glas: batjocoreste, instiga, vocifereaza, canta, chicoteste, ocaraste, se pasioneaza, declama, te provoaca si recurge la intreg registrul retoricii aristotelice. Asupra noastra se-abate o furtuna, un suvoi de vorbe care erup din aceasta fiica, rafuiala ei patimasa cu tatal disparut in mod brutal – o rafuiala asa cum n-am mai citit pana acum. Povestitoarea si eroina bataioasa a romanului, precum si sora ei mai varstnica, incomparabil mai blanda, strabat in masina sofata de devotatul Rumen Apostolov o Bulgarie postsocialista, tara natala a defunctului lor tata – un roadmovie bulgar… (Maike Albath, Frankfurter Rundschau, 2 martie 2009) Cea mai inzestrata stilista a literaturii germane contemporane dezlantuie un potop de cuvinte impotriva Bulgariei. (Tilman Krause, Die Welt, 16 septembrie 2009) In mod paradoxal, ferocitatea comica a cartii e sporita de dimensiunea autobiografica: Sibylle Lewitscharoff a introdus in romanul ei numeroase elemente extrase din propria viata. (Liberation, 16 februarie 2015) Fragment din carte: "Mobile date cu lac de slefuit! O suta de motive sa-ti spargi capul dand cu el intr-o biblioteca lacuita ce acopera tot peretele! Acoperind toti peretii, bibliotecile lacuite in care operele lui Uwe Johnson, Max Frisch, James Baldwin si Albert Camus stau insirate ca niste dragi soldatei, iti starnesc categoric instinctul distrugerii. Ia toporu'! Ia fierastrau'! Rupe-i paginile! Ce-i drept, sora-mea, aceasta lunatica statornica, trece pe langa peretii cu biblioteci lacuite de parca ar fi lucrul cel mai natural din lume, chiar daca in ele sunt ajustate si elemente care se pot incuia - usite decorate cu un desen tip fagure, usite cu cheite de alama, indaratul carora coniacul si paharele lui pantecoase, whisky-ul si paharele lui masive isi duc viata lor discreta. Ce bine-ar fi fost daca parintii nostri ar fi fost magnetizati de cartile unor bautori autentici - Lowry! Faulkner! Cheever! daca ar fi ocolit, poate, firma Schildknecht cu lacul ei de slefuit! Dar nu, cine cauta necazul cu lumanarea, acela il si gaseste pe data. In ce priveste alcoolul, tatal nostru a pastrat masura. Ca luptator al noptii ce era, n-avea nevoie de el - ciulind urechea la mobile, auzea si-asa ceea ce oamenii indeobste nu aud, le mirosea disperarea. E-adevarat ca amenintarile nocturne piereau la lumina zilei, el insa isi cultivase in cap un razor auditiv in care cresteau senzori ce percepeau pana si cele mai fine si indepartate vibratii ale unor asemenea amenintari. Cand vine vorba de auzul fin si suprafin, oare nu te gandesti involuntar la ingeri? Sunt ispitita sa le tin stimatilor mei tovarasi de voiaj o mica prelegere in chestiunea ingerilor. Daca in interiorul micului Daihatsu n-ar fi un zgomot atat de infernal, le-as povesti despre ingerii ce sunt cel mai aproape de tronul lui Dumnezeu. Se spune ca auzul lor e infailibil. Chiar si in cercul eminent al ingerilor, si nu doar in jurul lui Orfeu care canta si ciupeste strunele lirei, se ciuleste urechea in mod excesiv. Dumnezeu se face auzit cand neverosimil de incet, mai incet ca o amiba abia nascuta (n-o sa ghicim ce spune nici intr-o suta de mii de ani de-ai nostri), cand asa de tare, de parca acolo sus s-ar sarbatori Ziua Tatalui (tare de tot, tare de le sparge timpanele omuletilor de toate soiurile si culorile). "