Cum ne mantuieste Dumnezeu - Audiobook
Descriere
ACT și Politon vă propune cartea audio Cum ne mântuiește Dumnezeu. Materialul reprezintă o colecție de răspunsuri ale Sfântului Ioan de Kronstadt, pe care creștinii, îndeosebi, le-ar putea găsi edificatoare cu privire la credința lor și relația cu Dumnezeu.„- De ce în ultima vreme aproape că nu mai există credincioși?Păcatele se măresc permanent într-o măsură înfricoșătoare în neamul omenesc: fărădelegea, viciile au crescut și cresc până la dimensiuni gigantice. Turma adevăraților credincioși se va diminua din ce în ce mai mult – cei care corup prin doctrine false, ca de pildă Tolstoi, se vor înmulți și vor contamina omenirea, o vor strica, astfel încât, când va veni Hristos, va mai găsi oare credință pe pământ?”„- În ce constă esența mântuirii?Duhul Sfânt cel de Viață Făcător mă izbăvește pe mine neîncetat de păcate în numele lui Iisus Hristos, Mielul Lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii. Duhul cel drept reînnoiește toate în pântecele meu, făcându-Se cunoscut inimii mele. Acest lucru se întâmplă de fiecare dată când eu, după ce am greșit cu ceva, mă pocăiesc sincer, tainic sau vădit. Slavă Ție, Duhule Sfinte, Care ne dai viață nouă, celor omorâți de păcate! Slavă Ție Doamne Iisuse Hristoase, Mielul Lui Dumnezeu, Care iei păcatele lumii, peste tot și întotdeauna primești pocăința păcătoșilor ce aparțin Sfintei Tale Biserici, căreia Tu i-ai dat puterea de a ierta păcatele, când le-ai spus Apostolilor: «Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute» (Ioan 20, 22-23).”