Nuvele Vol. 1 - Audiobook

Descriere

La Grandiflora, Vedenia și Urâtul sunt cele trei nuvele care fac parte din acest volum și se află la prima lor publicare integrală sub formă de audiobook.Gheorghe Ion Mihăescu (Gib I. Mihăescu) s-a născut pe 23 aprilie 1894, la Drăgășani. A urmat școala primară în orașul natal, iar în 1905 devenea elev al Liceului Carol I din Craiova. În 1919 s-a angajat la redacția revistei Luceafărul, condusă de Octavian C. Tăslăuanu. Pe 15 februarie, același an, debutează cu nuvela Linia întâi. În aceeași revistă, a publicat alte schițe și nuvele, precum: În tren sau Figurina. În 1924, publică în revista „Gândirea”, versiunea finală a nuvelei „Vedenia”, care va face parte din volumul de nuvele ce poartă același nume și care a fost publicat 5 ani mai târziu. În 1926 publică La grandiflora și Urâtul. Primul său roman, Brațul Andromedei, apare în anul 1930. Colaborează la ziarul Curentul și publică în continuare în „Vremea”, „Viața românească”, „Boabe de grâu”, „Gândirea” și „Adevărul literar și artistic”. Se stinge din viață pe 19 octombrie 1935, lăsând în urmă o operă ce conține romane, nuvele, povestiri și dramaturgie.

Despre autor

Gib Mihăescu
Gib Mihăescu
romancier și dramaturg român interbelic (1894-1935)

Gib I. Mihăescu, pseudonimul literar al lui Gheorghe Ion Mihăescu, a fost un prozator, romancier, nuvelist și dramaturg român din perioada interbelică. Combatant în Primul Război Mondial, a debutat literar în 1919, cu proza scurtă Linia întâi, publicată în revista Luceafărul, și a publicat, între 1928 și 1935, volume de nuvele, teatru și cinci romane.

Pe aceeași temă

Cărți de Gib Mihaescu

Coperta cărții Rusoaica

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Rusoaica

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Rusoaica

Gib I. Mihăescu

Coperta cărții Figurina și alte nuvele

Gib I. Mihăescu