Indrazneste! De la idei inovatoare la povesti de succes
Descriere
Cartea este structurata in trei parti. Prima parte ne ofera o privire aprofundata asupra unor tehnologii precum imprimarea 3D, inteligenta artificiala, robotica si biologia sintetica. Partea a doua se concentreaza pe psihologia celor curajosi, invatand din experienta unor antreprenori miliardari precum Larry Page, Elon Musk, Richard Branson si Jeff Bezos. In plus, Peter H. Diamandis ne dezvaluie secretele antreprenoriatului, el insusi un antreprenor de succes care a fondat 15 companii, cum ar fi: Universitatea Singularity, XPRIZE, Planetary Resources si Human Longevity. Cartea se incheie cu o analiza a celor mai bune practici care permit oricui sa beneficieze de puterea multimii superconectate din ziua de azi. „Indrazneste!” este deopotriva un manifest si un manual. Poate fi cartea de capatai a antreprenorului vizionar de astazi, de unde acesta va afla cum se folosesc tehnologiile emergente, gandirea la nivel global si puterea incredibila a instrumentelor de crowdsourcing si crowdfunding. Fragment din volum: “In 2012, am tinut o prezentare la Google Zeitgeist, conferinta lor anuala adresata clientilor. Organizatorii mi-au pus discursul la sfarsitul celei de-a doua zi, rugandu-ma sa tin un discurs optimist cu mesajul meu din Abundenta. Dupa discurs, Page a urcat pe scena alaturi de mine pentru a face precizarile de final. Atunci am aflat despre istoria apetitului sau pentru proiecte indraznete. „Cand eram student la Universitatea din Michigan, am participat la un curs de vara de leadership. Sloganul lor era: Dezvoltati o desconsiderare sanatoasa pentru imposibil. Fraza aceasta mi-a ramas in cap de atunci. Stiu ca suna cam ciudat, dar adesea e mai usor sa facem progres cand suntem foarte ambitiosi. Din moment ce nimeni nu vrea sa incerce ceva foarte ambitios, nu aveti competitie. Si mai puteti sa va bucurati si de oamenii cei mai buni, pentru ca acestia vor sa lucreze la proiectele cele mai ambitioase. Din acest motiv, am ajuns sa cred ca orice va imaginati este probabil fezabil. Trebuie doar sa vi-l imaginati si sa munciti din greu pentru acel lucru", a marturisit Page. Ceea ce il ajuta pe Page sa-si imagineze ca imposibilul e posibil este o credinta arzatoare in puterea optimismului rational. Termenul, imprumutat de la autorul Matt Ridley, se refera exact la tipul de optimism pentru care am pledat in Abundenta. Nu se refera la visatul cu ochii deschisi. Se refera la o analiza la rece a faptelor, printre care si faptul ca tehnologia accelereaza exponential si transforma precaritatea in abundenta, sau faptul ca instrumentele zilei de maine ne ofera o parghie tot mai mare de a rezolva probleme, sau la faptul ca lumea devine exponential mai buna, si ma bazez pe zeci de masuratori (vezi anexa la Abundenta), si, in sfarsit, ca echipe mici de oameni pot acum sa rezolve mari provocari mai mult decat inainte."