Chira Chiralina
Descriere
Tragica, romantica, exotica, fermecatoare, plina de aventuri si de pasiuni interzise, impletind viciul si virtutea, abjectia si nobletea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburatoare scrieri din literatura romana si o neobosita pledoarie pentru libertate. „Chira Chiralina e prima mea opera si-mi ramane scumpa intre toate... si poate ca azi plangem amandoi pe ruinele unor nazuinti cari ne-au fost deopotriva de scumpe...“ (Panait ISTRATI) Fragment din volum: “Acum tatal si fiul mai mare nu mai veneau in toate serile acasa. Erau amandoi caretasi, cei mai mari si mai cautati mesteri din tot tinutul; si atelierul lor se gasea in partea opusa a orasului, in cartierul Karakioi, in vreme ce noi locuiam in Cetatuie. Intre noi si ei se intindea tot orasul. Casa din Karakioi era a tatalui meu. El avea acolo doi lucratori si doi ucenici carora le da mancare si casa. Mai avea o servitoare batrana, care se ocupa de gospodarie. Erau sapte. Noi nu mergeam acolo niciodata si eu de-abia cunosteam atelierul tatei, care ma inspaimanta. In Cetatuie eram la mama. Nu ne pasa de nimic, toata ziua petreceam, iarna beam ceai, vara siropuri si tot anul mancam baclavale, sarailii, beam cafea, fumam din narghilea, ne gateam si dantuiam. Era o viata frumoasa... Da, era o viata frumoasa, afara de zilele in care tata ori fiu-sau, sau amandoi deodata, navaleau in mijlocul petrecerii si zvantau in bataie pe mama, snopeau cu Iovituri de pumni pe Chira si rupeau bastoanele in capul meu, fiindca acum faceam si eu parte din hora. Cum vorbeam curent limba turca, ei ziceau femeilor „paceauri" iar mie: „chiciuc pezevenghi". Cele doua nenorocite se aruncau la picioarele zbirilor, le inlantuiau genunchii si-i rugau sa le crute cel putin fata: - Nu obrajii! strigau ele. Pentru numele lui Dumnezeu si al Sfintei Fecioare, nu loviti fata! Nu va atingeti de ochi! Iertare! A! fata, ochii, frumusetea acestor doua femei! Nu era alta care sa le-o intreaca! Ele aveau par de aur, lung pana-n calcaie, pielea obrazului alba; sprancenele, genele, ochii, negri ca abanosul. Caci pe tulpina romaneasca, din partea mamei, trei rase diferite se altoisera: turca, rusa si greaca, dupa ocupantii care stapanisera tara in trecut.”
