Zbateri

Descriere

Eugen Budau: Istoria literara e obligata sa consemneze, mai bine mai tarziu decat niciodata, numele scriitorului Toma Spataru (Constantin R. Crisan, conform actului de nastere), nu numai ca pe un gest recuperator (despre romanul Zbateri, tiparit in 1958 la E.S.P.L.A., primul dintr-o serie de cinci volume nu s-a semnalat nimic in presa literara a timpului, din varii motive), marcand si in acest fel un destin dramatic, comun spiritelor vizionare, interogative si morale, ce au suferit in a doua parte a veacului XX supliciul umilintei in inchisoarea comunista), dar mai ales ca pe un eveniment literar in stare sa rastoarne ierarhii transate (inclusiv oportunist) in diverse tomuri de istorie si critica literara din 1960 pana in 2001, semn ca functia proteica a literaturii romane e o realitate vie, palpabila si surprinzatoare, incarcata de mobilitate, devoratoare de valori efemere in favoarea altora, mai dinamice, mai evidente. Destinul cartii se suprapune, in linii mari, traseului unei biografii tumultuoase, cu pete albe si pete negre, aidoma unui veac imprevizibil prin cauze si efecte tragice. Nascut intr-o familie de tarani plugari din Buda-Corbita, aproape de Tecuci (tatal sau, Radu, se tragea dintr-un neam de oieri ardeleni), la 16 noiembrie 1902, Constantin R. Crisan se dedica, deopotriva, carierei de invatator (este absolvent al Scolii Normale din Barlad in 1921) si celei de preot (terminand, dupa echivalari si diferente scolare succesive, prima promotie a Seminarului Teologic din Husi in 1923). Ambianta culturala a Barladului (unde frecventeaza, printre altele, sedintele Academiei Barladene) isi va pune decisiv amprenta pe destinul lui Constantin R. Crisan, care va scrie poezie, nuvele, teatru, predici, colaboreaza la reviste, pregateste serbari si „face teatru satesc“ (dupa propria-i marturisire), proiecteaza publicatii literare („Orientari“, 1932-1938, 1940, la Moinesti), semnand, din motive lesne de inteles, cu zeci de pseudonime, dintre care se va impune, prin amploarea scrierii, acela cu care semneaza prezentul roman. Cariera profesionala o incepe ca preot paroh al parohiei Valea Sosii, din comuna Poduri, langa Moinesti, judetul Bacau, unde este si invatator la scoala primara din Poduri. Constantin R. Crisan era, inca din tinerete, un om activ, dominat de morbul scrierii, lucrator in ale culturii de tip haretian, supus, in acelasi timp, unor experiente de ordin doctrinar (se apropie un timp de adventism), tendintei de a se perfectiona spiritual (urmeaza doi ani de Teologie la Bucuresti, cazand regulat la ebraica, si optiunii, in plan politic, pentru miscarea initiata de Octavian Goga. Romanul Zbateri este realizat in linia romanului traditional romanesc obiectiv, scris cu o mare forta epica, inregistrand istoria realista a comunitatii rurale de pe Valea Siretului mijlociu. Autorul nu apeleaza la procedeul evocarii melancolice sau usor ironice in radiografierea lumii anului 1936 si nici nu imbratiseaza stilul poematic (recognoscibil in cazul supermediatizatului roman, la vremea respectiva, Descult de Zaharia Stancu), aderand la forme clasice de expunere: romanul Zbateri face cronica unor evenimente rurale, generand o polifonie narativa in care se misca zeci de personaje, fiecare cu istorie proprie, dar strans legata de pitorestile locuri ale Mandrutei si imprejurimilor sale, prezentate emblematic. De altfel, subtitlul primului volum al romanului Zbateri, „Intamplari din Mandruta“ a fost ales in mod voit, scriitorul suprapunand perfect lumea fictiva celei reale, cunoscuta in detaliu, intrucat se identifica in plan social, economic si psihologic, cu lumea spatiului natal din jurul Tecuciului. Prin tendinta de a epuiza orice eveniment din punct de vedere narativ, de a prezenta o societate umana in varianta ei rurala fara artificii stilistice, canoane si exagerari de natura psihologica, de esenta naturalista, romanul Zbateri, redus la primul volum, dezvolta incipient spiritul balzacian al autorului. Este vorba de uriasa forta epica, de proiectarea zecilor de personaje in cadrele drepte ale verosimilitatii, de impresia, uneori sufocanta, de real, pana si a sugestiilor de ordin olfactiv (cartea „emana“ miros de pamant, de fin, de vita-de-vie, de padure, de noapte s.a., in imagini veridice, necontrafacute, aspre si duioase deopotriva, intr-un flux narativ desavarsit, cu un bun control al limbii, neostentativ populara si regionala. Toma Spataru e un excelent povestitor si un bun psiholog al scenelor colective (episodul prolog al incendiului pe aria boierului Ganuta e graitor). Fraza are ritm, curge in ton cu dramatismul povestii. Insesi secventele descriptive, lapidare si concrete, sunt contaminate de epic sau de forta lui, au tensiune interioara si uneori sclipiri de smaragd, ca in fragmentul (liric, de aceasta data) despre pamant, primavara: „Tot pamantu-i innoit cu haine negre. Numai ogoarele de grau bat in verde. Pe unde-i pamantul gras, grau-i deasupra gleznei; bate in negru si incepe a se valuri, usor, cand adie vantul. Pe unde-i coasta, hlei, verdele-i spalacit, firele rare si subtiri. Dar daca ploua, se face si pe-acolo. Bobul iese mai plin, mai mare, rotund si greu, pe indoitura sau pe ses...“ Romanul Zbateri reprezinta, dincolo de orice ierarhizare, o izbanda literara in plina literatura proletcultista (desi Toma Spataru face si o concesie de la constiinta cind scrie: „Rusii si-au ispravit socotelile cu boierii, cu hotii lor, vor sa inceapa a trai ca lumea...“). E greu, dupa aproape jumatate de veac sa-i consemnezi valoarea in raport cu timpul cand a aparut si a fost interzis lecturii sau acum, la o noua editie, intr-un alt secol si un alt mileniu.