All Death Jazz

All Death Jazz

An publicare
2013
Nr. Pagini
130
ISBN
9786069334775

Descriere

« Nicolae Avram revine cu un volum nou care prelungește lumea dură, dar „corectă”, cu regulile la vedere, din Federeii. Poetul deține o ureche extrem de fină, având posibilitatea de a decupa un limbaj frust, decojit de orice convenție și de a-l muta în spațiul neconvențional al poemului care câștigă, astfel, în autenticitate. Volumul este foarte atent construit, alternând registrele și conferind întregului un ritm al trăirilor extreme, o muzicalitate a sensurilor. De la grotesc la lilial, de la sumbru la angelic, de la crâncen la diafan, de la tragic la comic, de la dezgust la melancolie, Nicolae Avram are harul (și știința!) de a antrena, în cartea sa, străbătută de un subtil fior al morții, toate claviaturile poetice. Pe scurt, mă bucur să redescopăr o voce proaspătă, care s-a reinventat, un poet care întrece în autenticitate cam tot ce se scrie astăzi în poezia românească. »Bogdan Crețu« După Federeii — volum de primul raft, în care Nicolae Avram salvează tema casei-de-copii de retorica manipulatoare a patetismului și sentimentalismului lacrimogen, surprinzând, în dramatismul ei extrem, ca puțini alții, condiția noastră de ființe aruncate în lume — autorul își continuă turul de forță cu All Death Jazz. Adică: aceeași poezie de vână epică și contrapunct liric tulburător, ritmată fără cusur, încât nu poți lăsa cartea din mână, evitând melodrama în situații care îmbie la melodramă, impunând prin autenticitate, implicată existențial până la ultima fibră. All Death Jazz relevă fațetele inepuizabile ale unor dezmoșteniți ai soartei în care, deși nu ne vine ușor, sfârșim prin a ne recunoaște pe noi înșine. »O. Nimigean« Eu cred că All Death Jazz e mai „rea” decât Federeii, deci mai bună. Are energiile și vibrațiile mult mai coerente și mai puternice. Diversitatea de voci (și, deci, de „personaje”) e mai clară și mai convingătoare, nu de puține ori memorabilă, episoadele sunt mai pregnante, ba chiar te bântuiesc după aceea, iar pasajele „pur” lirice sunt mult mai integrate și totodată mai pe picioarele lor. Limba e mai bine strunită, cu nuanțe variate, dar puse fiecare la locul ei. »Chris Tanasescu

Pe aceeași temă

Nicolae Avram

Nicolae Avram

Nicolae Avram

Nicolae Avram,Nicolae Avram

Delia Narcisa Theohari,Dragoş Bogdan,Marian Nicolae,Marieta Avram,Roxana Stanciu,Valeriu Stoica,Alexandru Berea,Aurelian Murgoci Luca,Ciprian Chiorean,Constantin Pintilie,Daniel Nicolaescu,Ioana Regenbogen,Mihai Selegean,Mihnea Tanase,Ramona Badescu

Cristian Ciocaniu,Viorica Avram,Dorica Boltașu Nicolae