Psihologia Societatii Integrale

Psihologia Societatii Integrale

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
283
ISBN
9786069408124

Descriere

Psihologia Societății Integrale prezintă o abordare revoluționară a educației. Într-o lume interconectată și interdependentă, a-i învăța pe copii să concureze unii împotriva altora este la fel de „înțelept” ca situația în care ne-am învăța mâna stângă să o întreacă pe cea dreaptă. O societate integrală este una în care toate părțile contribuie la bunăstarea și la succesul societății. La râdul ei, societatea este responsabilă și are grijă de bunăstarea elementelor sale componente, formându-se astfel o co-dependență. Acesta este singura cale, sensibilă și sustenabilă, de a trăi într-o lume globalizată și integrată.În această carte sunt prezentate o serie de dialoguri dintre profesorii Michael Laitman și Anatoly Ulianov, care lămuresc principiile unei abordări conștiente a educației. Iată doar câteva dintre noile concepte introduse de această carte: absența competiției, creșterea copiilor cu ajutorul mediului social, egalitatea dintre semeni, recompensarea celor care dăruiesc, construirea dinamică a grupurilor și a instructorilor. Toate acestea fac din aceasta lucrare o sinteză valoroasă, recomandată tuturor celor care doresc să devină părinți sau profesori mai buni, oameni mai buni în societatea integrată a secolului 21.- MICHAEL LAITMAN este profesor de ontologie și teoria cunoașterii, Doctor în filozofie și cabala, MS în bio-cibernetică. Este fondatorul și președintele Institutului de Cercetări Ashlag (ARI), organizație non-profit care lucrează în scopul implementării unor idei inovative în politicile educaționale, pentru rezolvarea problemelor sistemice ale educației moderne. A scris peste 40 de cărți, traduse în peste 17 limbi.- ANATOLY ULIANOV este gestalt-terapeut certificat de Asociația Europeană pentru Gestalt-Terapie (EAGT), profesor de psihologie la Institutul pentru Educație Estetică din Moscova, instructor la Academia Internațională pentru Leadership din St. Petersburg și consultant pentru o serie de programe de televiziune.

Pe aceeași temă

Michael Laitman