Europa Unita

Europa Unita

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
510
ISBN
9786067481228

Descriere

Mesajul și actele în care s-a încorporat angaja-mentul său luminează parcursul unui martor emblematic, în anii imediat postbelici care l-au consacrat printre fondatorii și protagoniștii Uniunii Internaționale a Tinerilor Democrat-Creștini și ai Consiliului Tineretului Liber din Europa Centrală și Orientală până la finele anilor '80, marcați de activitatea sa ca președinte al Comitetului Român în Exil, reprezentat în Consiliul Federal al Mișcării Europene (ME).Participarea unor paladini ca George Ciorănescu la acțiunea ME și în special la crearea unei conștiințe europene în ansamblul celei mai coerente, omogene și dinamice asociații militante de tineret a dat gestației Comunității acel gen de aport invizibil cu ochiul liber, inestimabil în sfera aplicării sale, pentru care Vittorino Veronese, președinte al UNESCO, ne invita sa-i iubim cel mai mult.Ștefan Delureanu

Pe aceeași temă

George Cioranescu