Mic dictionar de toponime istorice romanesti
Descriere
Autorul l-a denumit „mic dicţionar”, deşi cuprinde 1087 de poziţii, alegându-şi drept principal criteriu în abordarea întreprinsă factorul economic, atât de important în evoluţia unei localităţi sau zone geografice. Dicţionarul însă excede acest criteriu, oferind o sumedenie de informaţii despre evenimente şi momente politice şi diplomatice, militare, culturale (mănăstiri, biserici, fortificaţii-monumente istorice şi de arhitectură, vechi centre tipografice, carte veche românească, personalităţii ştiinţifice şi culturale care au excelat în varii domenii), nefiind omise modestele aşezări (în prezent unele dispărute) care rămân prin descoperirile arheologice ce stau la temelia neamului românesc, vechi denumiri de zone geografice din spaţiul românesc: districte, „ţări”, cercuri, cu rosturile lor în trecute vremuri. Nu lipsesc localităţi din spaţiul rusesc, din Bulgaria, Turcia, Serbia, sau oraşele Viena, Budapesta, Paris, Berlin, implicate în diferite momente în istoria românilor, pe care, într-un fel sau altul, au influenţat-o în evoluţia sa. Cât priveşte localităţi care, în timp, au jucat un rol important în istoria naţională, precum Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Braşov, Timişoara, Cluj, Alba Iulia, informaţia istorică pe care autorul o furnizează este atât de densă încât, pentru fiecare în parte, ai impresia că ţi se prezintă câte o micromonografie.Conf. Univ. Dr. Mihail RacoviţanLucrarea de faţă se doreşte o continuare firească şi, în acelaşi timp, necesară a „Dicţionarului de personalităţi istorice româneşti”, apărut până acum în două ediţii. Ideea alcătuirii unui dicţionar de toponime istorice s-a cristalizat în timpul editării lucrării menţionate, care arată că personalităţile prezentate au trăit şi acţionat într-o localitate sau în zona unei localităţi; multe dintre satele şi oraşele noastre au avut o evoluţie spectaculoasă la un moment dat, dezvoltare ce a fost influenţată de poziţia strategică din zonă, de interesul unor conducători politici sau, în cele mai multe cazuri, de conjuncturi economice. Toţi aceşti factori au alcătuit destinul, mai mult sau mai puţin generos, al fiecărei localităţi româneşti.prof. Nicolae Constantin