Coperta cărții Anturaju' si alte intamplari de Calin Dan

Anturaju' si alte intamplari

Autor
An publicare
2016
Nr. Pagini
56
ISBN
2000000705026

Descriere

Călin Dan a fost invitat în 2005 de către Biroul Arhitectului Sef at Olandei să coordoneze un proiect-pilot de educaţie artistică într-un penitenciar de maximă siguranţă din România. Proiectui a fost dezvoltat în perioada 2006-2008, rezultând în spectacolut Carne/Cane. Oraşul e al nostru, performat de un grup de deţinuţi şi deţinute la Teatrul Odeon din Bucureşti. Interviurile realizate in faza preliminară a proiectutui au fost prezentate în cadrul expozitiel Anturaju' şi alte intâniplări (Muzeut Naţional de Artă Contemporană - MNAC Bucuresti, 2010), împreună cu filmul Wings for Dogs (Aripi pentru caini), inspirat de acelaşi context. Această carte a fost pubticată cu prilejul primei ediţii a bienalei Timişoara Art Encounters - TAE (octombrie 2015), insoţind o prezentare mono-ecran a interviurilor din Anturaju', în cadrul unei expoziţii curatoriate de Nathalie Hoyos şi Rainald Schumacher.

Pe aceeași temă

Calin Dan

Coperta cărții Manifest

Dan Calin

Coperta cărții Cel mai mult și mai mult. Seniorii

Adina Popescu,Alex Moldovan,Ana Rotea,Calin Andrei Mihailescu,Dan Stanciu,Doina Rusti,Elena Vlădăreanu,Florin Bican,Ioana Bot,K.j. Mecklenfeld,Laura Grunberg,Lavinia Braniste,Matei Sâmihăian,Radu Paraschivescu,Simona Popescu,Veronica D. Niculescu,Max Grue

Coperta cărții Tehnologie si educatie mecatronica. Auxiliar curricular, liceu tehnologic

Silviu Cristian Mirescu,Vistrian Maties,Dan Mandru,Radu Balan,Olimpiu Tatar,Calin Rusu

Coperta cărții Cartea alba a porcului

Dana Isabelle Zarojanu,Tudor Calin Zarojanu

Coperta cărții Cartea alba a porcului

Dana Isabelle Zarojanu,Calin Tudor Zarojanu