Brancusi. Amicii Si Inamicii. Sociologia Lui Brancusi

Editura
An publicare
2010
Nr. Pagini
328
ISBN
9789736453892

Descriere

„E drept, pentru negustorii colecţionari, Constantin Brâncuşi avea o ură nestinsă, inspirată de zeiţa Eris (Ura), şi-i trata cu o brutalitate pitorească, condusă de dictonul francez à corsaire, corsaire et demi şi de unele datini de Gorj.Negustorii de obiecte de artă plastică, cu tarabă, i-au scos reputaţia de „ţărănoi”, de „incult”, de „cioban carpatin”, şi de „esoteric” care n-a citit în viaţa lui decât o singură carte, pe Milarepa, călugărul, filosoful şi tibetanul din secolul XI. Ei erau „civilizaţii” (cultivaţi cam după ureche), iar Brâncuşi era o gorilă carpatină preistorică.Războiul de guerilla se continuă până astăzi. (Petre Pandrea)Petre PandreaPetre Pandrea (1904-1968), eseist, publicist si avocat din perioada interbelica. A fost arestat de patru ori în perioada 1940-1944, apoi, dupa venirea comuniştilor, între 1948-1952 şi 1958-1964, fiind inclus în lotul Pătrăşcanu, al carui cumnat era. Din manuscrisele confiscate de securitate si apoi redate familiei, au aparut „Memoriile mandarinului valah”, „Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964”, „Garda de fier. Jurnal de filosofie politică”, „Helvetizarea României”, „Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958”, „Călugărul alb”, „Brâncuşi. Amintiri şi exegeze”.

Despre autor

Petre Pandrea
Petre Pandrea
scriitor român (1904-1968)

Petre Pandrea este pseudonimul literar al lui Petre Marcu, avocat, scriitor, publicist, memorialist și eseist român.

Pe aceeași temă

Cărți de Petre Pandrea