Profetiile maya pentru 2012
Descriere
Cu mii de ani în urmă, învăţaţii maya au prezis că lumea aşa cum o cunoaştem astăzi se va sfârşi la data solstiţiului de iarnă a anului 2012, dată care marchează, în cultura maya, şi sfârşitul Calendarului Lung. Teoria, vehiculată încă de prin anii ’90, devine tot mai dezbătută şi mai mediatizată, pe măsură ce ne apropiem de ziua fatidică (21 decembrie 2012). Şi aşa cum se întâmplă de obicei, pe marginea unui subiect cu o asemenea miză se dezvoltă tot felul de interpretări, mai mult sau mai puţin pertinente, unele dintre ele căpătând amploare, altele rămânând periferice, dar nu neapărat pe criteriul unei documentări adecvate sau a unor argumente valide şi solide. În lucrarea de faţă, cercetătorul britanic Gerald Benedict, teolog şi specialist în filosofia religiilor, îşi propune să redea profeţiile ce ne-au fost lăsate de civilizaţia maya şi care privesc îndeosebi anul 2012 şi să explice, pe înţelesul tuturor, semnificaţia lor reală. Respingând concepţiile nefondate şi alarmiste, Benedict ne asigură că profeţiile nu pot fi privite şi înţelese altfel decât pătrunzând în contextul culturii maya (prezentat pe scurt în introducerea cărţii), cu tot ce a reprezentat aceasta, şi analizând legătura strânsă între aceste profeţii ale iniţiaţilor şi cunoştinţele lor în domenii precum astronomia sau matematica. Astfel, autorul se îndoieşte că viaţa pe Pământ se va sfârşi, la modul propriu, odată cu solstiţiul de iarnă al anului 2012, dar ne spune că această dată marchează o schimbare în plan spiritual şi intrarea într-o nouă eră. De noi depinde însă cum vom reuşi să întâmpinăm aceste transformări, care, inevitabil, vor avea loc.