Revista Arta nr.14-15/2015
Descriere
Performance art e viePerformance art nu a murit, cum poate credeau unii! Iată vestea bună pe care dosarul principal al acestui număr dublu din ARTA ne-o aduce. Sub nume precum happening, artă procesuală / performativă, artă situațională / contextuală, acționism, artă corporală / body art și atâtea altele, performance-ul rămâne, din anii ’60 când a izbucnit și pînă azi, poate forma cea mai directă, mai incisivă și mai tranșantă de expresie artistică a ultimelor decenii. Situată la intersecția dintre vizual, discursiv și teatral, implicând artistul în întregimea ființei lui fizice, psihice și spirituale, puse în joc în fața publicului și împreună cu acesta, performance art nu și-a epuizat resursele nici în contextul ultimilor ani, când alte forme de manifestare vizuală au părut să devină vedete. Semn al unei schimbări profunde de paradigmă estetică, arta performativă a însemnat trecerea de la conceptul tradițional al operei de artă la o mutație a interesului către arta ca procesualitate, ca eveniment artistic punctual, ca performativitate imediată și comunicare cu publicul. Performance-ul a reprezentat o formă de protest a artiștilor contra establishmentului estetic, muzeificării accelerate și consumerismului pieței de artă. Dosarul coordonat de Ileana Pintilie demonstrează aceste afirmații dar și dimensiunea de emancipare politică pe care performance-ul a avut-o în țările din Europa de Est comunistă, fascinația și teama pe care regimurile totalitare au dezvoltat-o față de această formă provocatoare de non-conformism social și artistic.
Bienala Art Encounters
Dosarul coordonat de Sorina Jecza despre Bienala Art Encounters de la Timișoara, recent încheiată, pune în lumină resurgența unui oraș mare și important,în câmpul din ce în ce mai dinamic, mai competitiv, al artelor vizuale din România. Desfășurându-se în multiple locații, punând în valoare spații non-convenționale și atingând comunități umane pînă atunci prea puțin implicate în acest fel de acțiune culturală, Bienala Art Encounters a fost, sub coordonarea celor doi curatori principali – Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher – un succes. Sub titlul „Aparență și esență”, bienala a propus nu doar o imagine concentrată a celor mai originale demersuri vizuale, individuale și de grup, din România ultimelor decenii, ci a fost și o demonstrație a capacității artiștilor români de azi de a se integra cu propria lor specificitate în circuitul artistic global.