Intoarcerea in Eclipse Bay
Descriere
Bunicii lor s-au urât din toată inima. La fel și tații lor. Și, pentru că reprezintă următoarea generație din familiile Harte și Madison, toată lumea se așteaptă ca și Hannah și Rafe să se urască.
Hannah Harte, deținătoarea unei companii de succes ce organizează nunți, este o femeie cu o viziune sceptică asupra căsătoriei. Dar, contrar opiniei celor din jur, ea își amintește de noaptea de demult petrecută pe plajă cu Rafe, când el s-a dovedit a fi mai mult decât „băiatul cu reputație proastă din familia Madison”. Iar Rafe își aduce aminte, la rândul său, de gestul plin de curaj al lui Hannah, care a demonstrat că spiritul său aprig și sincer era mai puternic decât orice vrajbă istorică dintre familiile lor, salvându-l de o condamnare aproape sigură la închisoare.
Aduși împreună de o moștenire surprinzătoare după ani întregi în care viețile lor au urmat drumuri separate, Rafe și Hannah se întorc în Eclipse Bay și la ostilitățile care încă le mai despart și le leagă familiile. Și descoperă un lucru în același timp încântător și extrem de tulburător: sentimentele care se nasc între ei pot fi mai presus de secrete, trădări și rivalități.