Cu Jamie in Italia

Cu Jamie in Italia

Autor
Editura
An publicare
2006
Nr. Pagini
336
ISBN
5948486003618
Categorii

Descriere

Italia l-a inspirat pe Jamie Oliver în întreaga lui carieră. Ambiţia lui a fost să străbată această ţară pentru a surprinde însăşi esenţa bucătăriei italiene şi pentru a scrie cea mai bună şi cea mai accesibilă carte de bucate italiană, cu care se poate delecta toată lumea. „Cu Jamie în Italia“ este rezultatul acestei călătorii într-o ţară a abundenţei. Prezentând peste 120 de reţete nou-nouţe, de la cele de risotto până la fripturi, spaghete sau tocăniţe, şi structurată asemenea unui meniu obişuit dintr-un local tradiţional italian, cartea vă poartă prin toată Italia şi vă oferă ocazia să învăţaţi de la adevăraţii maeştri ai bucătăriei italieneşti: localnicii. Sunt reţete de la oameni pentru oameni, departe de versiunile standard ale bucătăriei italiene. Din Sicilia până în Toscana, pescarii, brutarii şi, fireşte, gospodinele italience vă împărtăşesc reţetele şi trucurile transmise de-a lungul generaţiilor. Dar Jamie nu a adus cu el doar nişte reţete de mâncăruri savuroase, ci însuşi spiritul care face din gătit şi mâncare o parte esenţială a vieţii de familie, în toate regiunile Italiei. Debordând de căldura şi ospitalitatea adevăratei vieţi de familie, cartea este deopotrivă un ghid culinar extrem de accesibil şi un jurnal de călătorie cu totul unic, din care veţi descoperi savoarea autentică a Italiei şi oamenii care trăiesc acolo. Dacă vă place mâncarea de calitate preparată cu pasiune, nu veţi mai dori să vă despărţiţi de „Italia lui Jamie“.
 

Pe aceeași temă

Jamie Oliver

Jamie Oliver

Antonio Carluccio,Gennaro Contaldo

Jamie Oliver