Revista Today Software

Revista Today Software

Editura
An publicare
2016
Nr. Pagini
42
ISBN
2000000709000

Descriere

Se știe că obișnuita lentoare a sezonului estival care cuprinde și domeniul inițiativelor antreprenoriale este înlocuită odată cu toamna de o atmosferă mai efervescentă în care proiectele mai vechi de peste an își culeg roadele sau altele noi vor să demareze. În acest sens, salutară este publicarea în 31august, în formă finală, a ghidului România Start Up Plus , un program guvernamental prin care un număr de cel puțin 30 de antreprenori vor primi o finanțare de până la 40,000 euro. Orice ajutor este bine-venit în domeniul antreprenoriatului românesc, a cărei susținere poate fi însă mult mai mult luată în considerare. În industria IT, în marea ei majoritate orientată spre producție, fie că vorbim de outsourcing clasic sau de puncte de R&D românești, sunt multe povești de succes, dar opinia generală este aceea că și aici lucrurile ar trebui mult îmbunătățite. Așa cum știți, IT Days, evenimentul anual organizat de Today Software Magazine a ajuns la ediția a patra. Deși suntem cu două luni înainte de eveniment, agenda este în proporție de 90% finalizată. Ne așteptăm ca anul acesta să avem peste 400 de participanți care pe durata celor două zile vor descoperi ultimele noutăți ale ecosistemului de IT românesc și internațional.Pentru cei ce citesc revista TSM online și o doresc în format tipărit, ne face plăcere să vă spunem că începând din septembrie o puteți găsi la librăriile Cărturești din toată țara.În acest număr, aveți ocazia de a citi un interviu acordat de Larry Wall, fondatorul PERL, pe care l-am întâlnit la YAPC 2016 organizat în Cluj. Interviu cu Ionică Bizău este primul dintr-o serie în care încercăm să-i facem mult mai vizibili pe programatorii români care se remarcă prin pasiune și dedicație. Dacă sunteți interesați de căutarea textelor folosind logica fuzzy, puteți afla informații lămuritoare în Căutarea și analiza textelor în SAP HANA. Întregul proces de testare, precum și rolurile pe care fiecare le are în cadrul procesului de dezvoltare a unui produs sunt dezvoltate în Mai avem nevoie de teste automate Acceptance, dacă avem teste Unit? Comunicarea este unul dintre cele mai importante aspecte din cadrul unei echipe de proiect. Vă propunem două articole pe această temă: Jocurile comunicării - Mai puțin, mai eficient și Model de comunicare pentru programatori. Cum ar trebui să discutăm cu clienții pentru dezvoltarea produselor soft și modul în care ne definim arhitectura produselor sunt întrebări la care se răspunde în Pontențialul unui Enterprise Service Bus. Încheiem cu Dezvoltarea aplicațiilor mobile multiplatformă cu Xamarin și Microsoft Azure o propunere pentru dezvoltarea rapidă a soluțiilor multiplatformă. corect

Pe aceeași temă