Caragiale. 3 Schite Prahovene

Descriere

Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, 2002Realizatori: Puşa Roth şi Costin TuchilăData difuzării în premieră: 5 ianuarie 2003Prezentare (3 schiţe prahovene) de Puşa Roth şi Costin TuchilăAtât de legat de oraşul aflat la răscruce de drumuri, Caragiale a considerat Ploieştiul urbea sa natală. Există un spirit ploieştean? Dacă există cu adevărat, dacă el este distinct, fie şi prin câteva trăsături, de balcanismul bucureşteanului Mitică, atunci opera lui Caragiale este cea care l-a înfăţişat plenar. „Trebuie să fi cunoscut cineva Ploieştii – spunea Nicolae Iorga – ca să-l înţeleagă într-adevăr pe Caragiale şi să vadă cât de mult este legată orice literatură nu de o normă abstractă, ci de ceva real şi omenesc pe care trebuie să-l cunoşti. Fără Ploieşti, nu poate înţelege nimeni pe Caragiale.” Fără Ploieşti şi, îndrăznim noi să adăugăm, fără spaţiul prahovean.În albumul I.L. Caragiale şi Prahova (Ploieşti, Editura Premier, 2000), istoricul literar Ieronim Tătaru enumeră 34 de titluri caragialiene, cărora li se adaugă scrisori, acte, cuvântări politice cu legătură directă sau indirectă cu Ploieştiul şi alte localităţi prahovene. Pentru înregistrarea de pe discul de faţă, difuzată în premieră în ianuarie 2003, la încheierea „Anului Caragiale 2002” (când s-au aniversat 150 de ani de la naşterea scriitorului), am ales trei texte exponenţiale în această privinţă, în care râsul este pe rând amar, ironic, autoironic, satiric.[...]În interpretarea actorului Virgil Ogăşanu, cele trei schiţe dobândesc un farmec aparte. Uşor nostalgică, uneori cu nuanţele fine ale „şoaptei timbrate” de efect în lectura radiofonică, alteori cu ton sec, punând expresiv accentele în fiecare frază, cu o gradaţie care urmează fidel construcţia textului caragialian şi evitând mirajul teatralizării inutile, versiunea lui Virgil Ogăşanu este memorabilă.