Trepanoia

Trepanoia

Editura
An publicare
2011
Nr. Pagini
224
ISBN
9789731246987

Descriere

    Trepanoia este o carte despre degenerare, conceputa ca un text degenerat, sectionat si partial incoerent. Cartea dezbate conditia umana incarcerata nu doar intr-un sistem totalitar exterior, ci si in unul interior, unde autodictatura, sado-masochismul si mersul peste cadavre asigura „inaltarea ierarhica” spre putere. Cartea nu este nici manifest, nici experiment, ci, mai degraba, un spectacol grotesc al nebuniei si al prabusirii morale. Personajele cartii fac parte dintr-un „conclav industrial” initiator de ritualuri absurde cu tenta oculta, unde eroul principal, Cristi, este „rastignitul de serviciu” al societatii, este victima si calau, ales si marginalizat, cobai printre cobai.           Fragment:       “Undeva in mine scanceste un nerod apocaliptic, iar in mintea nerodului, printre vlastare sinaptice, ma zbengui si fac tumbe. Eu, copilul absurd si nemuritor. Ranjesc si sufar, sunt propriul meu dictator, caci fara dictatura nu exista ascultare, iar fara ascultare nu exista eliberare! Gata, de azi pot afirma cu satisfactie vicleana ca nu mai stiu cine sunt, nu mai am niciun reper exterior, am renuntat la repere, la categorii, la conventii! N-am avut niciun demers initiatic, am fost expulzat la fel ca ceilalti din gradina amniotica. M-au spalat, mi-au inscenat o existenta acceptabila si mi-au promis o moarte la locul ei.     Moartea e o rutina, nu apuci sa scrii doua cuvinte fara sa nu moara cineva, undeva. Chiar acum. Si acum! Un batran care le sopteste rudelor ceva, apoi incremeneste. O masina frana, un craniu trosnind! O bomboana, o jucarie promisa, un copil strangulat la subsol. Cruzimea noastra latenta, generatorul de orori! La tragedii ciulim urechea, dar mormanele de cadavre sa fie cenzurate, daca se poate! Chiar asa, ce fel de blur preferati? Unul dupa care sa ghiciti conturul victimei, sau poate un blur mai intens, mai cuprinzator? Sa acopere in intregime balta de sange sau lasam un firicel pe dinafara? Atat cat sa va tulbure usor! Da? Gata, s-a rezolvat! sefu', un blur mai tare la baiatu'!     Ce sa facem, putini mor acceptabil. In general, se moare mai greu decat se traieste. Poate cu cat mai usor se traieste, cu atat mai greu se moare. Filosofia amaraciunii, speranta saracului! Si totusi, babatia asta cu coasa incinsa nu cauta persoane cu abilitati speciale, nu alege invatacei talentati, spirite rafinate, candidati potriviti pentru cosit. E muta, surda si oarba, cu un suras de marmura in coltul gurii. O sufletista! Te angajeaza, vrei nu vrei, la fabrica babei. Rata somajului este zero! Iar pe giulgiul ei vanat, printre arabescuri decolorate, se ghiceste promisiunea unui rasarit superb! Lumina ochilor palpaie... Mai vrei sa spui ceva? Mai cauti un chip? Nu e timp, lasa-i si pe altii sa traiasca, egoistule!”

Pe aceeași temă

Mitoş Micleuşanu

Mitoş Micleuşanu

Mitoş Micleuşanu

Oleg Garaz,Iulian Tanase,Mitoş Micleuşanu