Revista FILM nr. 2/2019
Descriere
Numărul 2/2019 al revistei "Film" consacră o bună parte din sumar evenimentelor cinematografice recente care au ocazionat evaluarea stării cinematografului nostru, de la Gala Premiilor UCIN şi Gala Premiilor Gopo, până la Festivalul de la Cannes, unde filmul lui Corneliu Porumboiu, La Gomera a fost selectat în competiţia principală, şi TIFF. Pentru că selecţia românească la festivalul transilvan, ajuns la la 18-a ediţie, a generat multe comentarii privind "moartea Noului cinema românesc", materiale cuprinse în număr propun o tratare mai nuanţată a orientării multor filme înspre convenţiile de gen. În editorialul semnat de Dana Duma, de pildă, se propune evitarea formulărilor radicale , explicând : "În primul rând, să ne aducem aminte cât de vehement au respins unii dintre cineaştii pe care noi îi asociem Noului cinema românesc aşezarea lor sub aceeaşi umbrelă terminologică, insistând cât de diferiţi sunt ei, de fapt. Am putea să ne amintim şi de refuzul cineaştilor francezi din Nouvelle vague de a fi categorisiţi sub o sintagmă pe care o asemănau cu "o marcă de săpun". Aş propune să nu mai recunoaştem noutatea după "dispariţia cadrelor lungi de zece minute", căci vine pe ecrane premiatul la Cannes Lungul drum al zilei către noapte de Bi Gan cu magistralul său plan-secvenţă de 50 de minute. Dacă tot vrem să facem ordine în evoluţia cinematografului naţional, haideţi să-l comparăm cu lungile procese de transformare de pe harta internaţională a filmului. Nu se poate să nu observăm, de pildă, că celebrul Oraşul zeilor al brazilianului Fernando Meirelles e impregnat de moştenirea Cinema Nôvo. După cum, nu se poate să nu observăm cât de legat este atractivul nou film al lui Porumboiu, La Gomera, de creaţiile lui precedente, precum şi de moştenirea genurilor noir şi policier."Intitulat "Cu romii la cinema", dosarul numărului analizează reprezentarea romilor în lungmetrajele şi scurtmetrajele româneşti (semnalând stereotipurile şi încercările de evadare din ele), precum şi atitudinea majorităţii faţă de acest grup etnic, oscilând între stigmatizare şi simpatie.În rubrica sa "Jurnal" Laurenţiu Damian evocă personalitatea academicianului Mihnea Gheorghiu (născut în urmă cu 100 de ani), fost preşedinte al UCIN, scriitor, scenarist, traducător şi creatorul unor importante instituţii culturale, precum Festivalul internaţional al filmului de la Mamaia.În acest număr semnează: Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Laurenţiu Damian, Mihai Fulger, Angelo Mitchievici, Titus Vîjeu, Ioan-Pavel Azap, Luminiţa Comşa, Dinu-Ioan Nicula,Irina Trocan, Georgiana Muşat, Andra Petrescu, Adreea Pătru, Liri Chapelan.