Ferestre cu povesti / Window Stories
Descriere
Text – Lucia Terzea-OfrimFotografii – Miya KoseiAlbumul prezintă o selecție de 108 imagini în care apar „ferestre însuflețite” din mai multe țări, fotografiate de către Miya Kosei pe parcursul a două decenii. Numărul lor nu a fost ales la întâmplare, ci plecând de la ipoteza că ar exista 108 categorii de emoții. Fără a-și propune să epuizeze acest inventar emoțional, Miya Kosei reușește să surprindă „un evantai de trăiri umane autentice, în care fereastra nu este decât un pretext, o ramă pentru emoție”, să se apropie, cu discreție și cu infinită delicatețe, de cei care se oglindesc în ferestre sau privesc lumea prin ele – copii, bătrâni, gospodine, muncitori, mame – evitând, totodată, pitorescul facil și artificiile tehnice spectaculoase. Kosei nu neagă puterea de fascinație a imaginii reflectate, dar nici nu capitulează în fața ei, preferând dialogul, unghiurile inedite, cercetarea subtilă a acestor lumi virtuale strălucitoare. Textele semnate de Lucia Terzea-Ofrim, conferențiar la Facultatea de Litere din București, aduc o serie de precizări necesare și de interpretări posibile, completând un demers artistic ce propune „fereastra ca punct de observare a omenescului”.