Principalele curente ale marxismului. Vol. II

Descriere

Traducător: Cătălin Cîndea, Emanuel-Nicolae Dobrei, Bogdan Florian, Tereza-Brînduşa Palade (coord.)  „Magistrala lucrare Principalele curente ale marxismului va fi citită în următoarele secole de oricine va voi să înţeleagă rădăcinile intelectuale ale uneia dintre ipostazele cele mai influente — şi primejdioase — ale gândirii moderne.“ George Weigel „Ce fel de capodoperă este capodopera lui Kołakowski? Este o capodoperă de stil, una de erudiţie istorică şi una de gândire. Este în stilul său ceva fundamental civil: o politeţe netrucată şi lipsită de prefăcătorie, bazată pe un fond de neabătută intransigenţă a judecăţii. Lucru rar.“ Horia-Roman Patapievici „Apariţia în traducere românească a volumului al doilea din trilogia lui Leszek Kołakowski continuă o cât se poate de meritorie lucrare intelectuală. Dacă primul volum se ocupă de fundamentele doctrinei construite de chiar cei numiţi «clasicii marxismului», volumul de faţă explorează «vârsta de aur», momentul istorico-politic şi teoretic al social-democraţiei devenite o mişcare globală, deci «Biserică» universală.
Graţie lui Lenin, un nou tip de politică s-a născut în secolul XX, una întemeiată pe fanatism, elitism, angajament necondiţionat pentru cauza sacră a revoluţiei, precum şi o completă substituire a raţiunii critice prin credinţa pentru autodesemnatele «avangarde» de militanţi (zeloţi) iluminaţi.
Pe scurt, dacă nu ar fi existat leninism, nu ar fi existat nici totalitarism, cel puţin în varianta stalinistă. Secolul XX a fost în fapt secolul lui Lenin — mai mult decât acela, să spunem, al lui Stalin sau Hitler.
Leninismul a suprimat democraţia în numele unei false «democraţii superioare», a înlocuit pluralismul prin terorism statal şi a creat condiţiile apariţiei universului concentraţionar, aşadar ale fuziunii dintre colectivism pseudo-egalitar şi barbarie. A făcut dintr-o ideologie mitologic-utopică, dintr-un set de afirmaţii profetice lipsite de orice prealabilă verificare empirică un program de acţiune a cărui imposibilitate însăşi era menită să ducă la o continuă agresiune împotriva realităţii. Tocmai acest voluntarism obsesiv, pentru care compromisul este strict un mijloc, iar nu o cale spre consens şi solidaritate, a dus la cataclismul stalinismului.“ Vladimir Tismăneanu