Initierile mistice
Descriere
Volumul cuprinde POEMELE APOCRIFE, IMNURILE si ARGONAUTICELE adica cele mai importante creatii atribuite lui Orfeu. Preocupat de originea cultelor si de vizitarea monumentelor stravechi in Calatorie in Grecia, Pausanias (sec. II d.Ch.) se arata un bun cunoscator al imnurilor homerice si orfice, judecand astfel valoarea lor poetica: "Cei ce se ocupa de mai mult timp cu poezia stiu ca imnurile lui Orfeu sunt foarte scurte si in general putine la numar. Lycomizii le cunosc si le canta la serbarile mysteriilor. Considerate drept creatii literare, ele se situeaza dupa imnurile lui Homer, dar se bucura de o mai mare cinstire din partea divinitatii decat imnurile homerice". Aproape toate poemele exprima nazuinta orfismului spre frumusete, puritate, dreptate si armonie omeneasca si contin doctrinele ce vor constitui temeiul renumitelor misterii orfice. Din respect fata de viata, initiatii nu purtau vesminte de lana intrucat aveau o origine animala. Aromatele tineau locul jerfelor sangeroase la orficii vegetarieni, convinsi ca in fiecare animal sacrificat se ascundea un suflet incarnat intr-o faptura necuvantatoare. Corpul era socotit o inchisoare in care zacea sufletul intemnitat, dupa cum reiesea din maxima: soma (= corp) – sema (= mormant). Orficii recurgeau la mortificari, ceremonii de spalare rituala si incantatii, spre a curma calvarul reincarnarilor successive, de care neinitiatii nu scapau niciodata. Cel eliberat de legaturile pamantesti, dupa ce isi rascumparase pacatul de urmas al titanilor, care se infruptasera din carnea divina a sfartecatului Dionysos-Zagreus, se indrepta spre lacasurile zeilor. Pentru drumul postum, el purta la gat talismanele care il invatau cuvintele de trecere, spre a le rosti la momentul potrivit, avand ca model Cartile mortilor din Egipul antic. Imnurile atribuite legendarului Orfeu au avut un destin mai fast decat cel al sectei mistice, creatoarea lor. Ele si-au asigurat supravietuirea nu numai prin valoarea si frumusetea lor ci si prin afinitatile morale cu crestinismul. Prin indubitabilul lor caracter filosofic, poetic si mistic, ele au lasat urme de nesters in imnografia universala.