Cucul Din Ceas Si Pasarea Albastra

Descriere

Numele colecţiei noastre, LUDEX, derivă, bineînţeles, din latinescul ludus „joc“, plus -ex, sufixoid publicitar (ca în, de pildă, merceonime ca STIREX, PIREX, MODEX, BUCLEX, şi altele de acest soi). Atunci când LUDEX are, fatalmente, să-şi încheie existenţa (lungă/scurtă?), când va ajunge, deci, ex-LUDEX, — între sufixoidul amintit şi, absolut identică acestuia, particula anteriorităţii ireversibile (şi triste): ex-, ceea ce, totuşi, va rămâne întreg e tocmai lud(us) „jocul“. Altminteri, numele colecţiei este o limpede aluzie (cf. şi verbul alludere „a se juca“) la venerabilul concept de homo ludens (al lui Huizinga). Căci, evident, nu suntem primii, nici singurii pe lumea asta, cărora le-ar plăcea ca graţia să atenueze, cât de cât, dizgraţia condiţiunii noastre: ponderea, lestul/restul, gravitaţia, „Greul Pământului“, adică (sau, dacă nu, o parte, baremi, din veşnica morozitate a „oamenilor gravi, gravi, gravi“, vorba poetului Charles Cros), — jocul fiind o „garanţie palpabilă“, ca şi o „întreţinere constantă a reflexului libertăţii“ noastre (cu un cuvânt al lui G. Liiceanu). De unde sfatul, în exerga colecţiei, al lui Max Jacob: „Săriţi coarda, coborând o scară: n-o veţi mai atinge cu piciorul.“ Fără a minimaliza nicio modalitate, alta, de contestaţie şi protest, acestea, în colecţia noastră, sunt ludice prin excelenţă. Altmin­teri, numele colecţiei ar fi fost altul decât
A fost cândva un ceas cu cuc de-origine helvetă, în care Cucul, singur cuc, doar că n-avea servietă, atât era de birocrat după opinia Mâţii, cea cu demarş aristocrat şi-un pluş ca,-n salcie, mâţii, a Calului solemn de şah certat cu linia oablă, ca şi-a Cocoşului din, ah sau vai, precară tablă, – care-l urau pe bietul Cuc fi’ndcă-i strica lu’ dl Cocoş & Calului năuc, plus dnei Mâţe, somnul. Când Pasărea (ca-n Maeterlinck de-albastră!) se opune prea-zilnicului râs şi zbeng al celor trei, – şi-l pune să-nveţe a zbura pe Cuc! Dar Mâţa, Calu-n şchioapăt, Cocoşul câş... Ci n-am să-mi duc istoria pân’ la capăt, căci nu v-aţi mai uita la rest, satisfăcuţi cu nişte înguste clape ce,-n acest caz, n-ar mai şti să mişte pe nimeni. – Zic, în fine, zău că,-n textu-mi apolitic, vorbind pisicile de rău, nu-s incorect politic.