Tugulea (Carte+CD)
Descriere
Roman grafic de Alexandru Ciubotariu după o dramatizare de Grigore Băjenaru
Pe Ţugulea îl putem numi un bunic popular al lui Harap Alb. Fiul cel mic al unui moş şi al unei babe, Ţugulea, deşi e isteţ şi curajos, are o mare problemă: la naştere, Zmeoaica pământului i-a furat vinele de la picioare. Drept care „numai călare se simţea în largul lui”. Visul ciudat pe care îl are într-o noapte – cu o zână frumoasă şi bună care îi dă un chimiraş fermecat, cu ajutorul căruia s-ar putea preface în orice vieţuitoare şi şi-ar putea recăpăta vinele de la Zmeoaică – îi schimbă radical viaţa şi declanşează un şir lung de peripeţii. Ţugulea va fi pasăre, apoi albină, îşi va recâştiga vinele, îl va răpune pe Zmeu, îi va întâlni pe cei care îi vor deveni buni prieteni de nădejde (trio-ul Flămândul, Setosul şi Gerosul) şi alături de ei va reuşi să câştige inima unei autentice fete de împărat.
Artistul Alexandru Ciubotariu, coordonatorul seriei BD „Radio-Prichindel”, a lucrat cu atenţie fiecare scenă, fiecare personaj, fiecare detaliu sonor prezent pe CD-ul care însoţeşte acest roman grafic colorat şi palpitant. Scenariul radiofonic integrat în BD este o prelucrare după basmul lui Petre Ispirescu, Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei, din volumul Legende sau basmele românilor (1872).
DISTRIBUŢIA:
Povestitorul – Alexandru Matei
Ţugulea – George Oancea
Zmeoaica – Jeni Moruzan
Fraţii lui Ţugulea – Sergiu Demetriad, Sebastian Radovici
Vârtej-Împărat – Mircea Constantinescu
Împăratul striirilor – Ştefan Mihăilescu-Brăila
Flămândul – Ovid Teodorescu
Setosul – Petru Assan
Gerosul – Horia Căciulescu
Domniţa Viorica – Rodica Suciu
Înregistrare Radio România din 1964
Dramatizarea şi adaptarea radiofonică: Grigore Băjenaru
Regia muzicală: Romeo Chelaru