Haos Calm

Haos Calm

Editura
An publicare
2007
Nr. Pagini
448
ISBN
9789731033112

Descriere

Mă numesc Pietro Paladini, am 43 de ani şi sunt văduv. Era aparent fericit: avea o slujbă foarte bună, avea alături o femeie care îl iubea şi o fiică de zece ani. Dar, într-o zi, în timp ce-i salvează viaţa unei necunoscute, existenţa i se schimbă radical... Din acel moment, Pietro se refugiază în automobilul său, parcat în faţa şcolii fetiţei, şi astfel începe pentru el o eră a trezirii, pe cât de nebunească în teorie ,pe atât de firească în practică. Înţelept, strălucit, sceptic, cordial ,imprevizibil, Pietro Paladini este bărbatul care îşi desăvârşeşte pe dibuite actul de vindecare, şi, procedând astfel, dizolva prezentul într-un timp al prelungirii la nesfârşit. Scriitura captivantă a lui Veronesi, dansul lui neîntrerupt între minte şi cuvânt ne conduc într-un ritm alert spre un final neaşteptat, şi cu toate astea absolut firesc, în care sunt depăşite limitele posibilului şi se ajunge la cel mai simplu dintre adevăruri: acceptarea naturii umane în banala, eroica ei pendulare între forţă şi slăbiciune. Sandro Veronesi s-a născut la Florenţa în 1959, iar în prezent locuieşte la Roma. Este unul dintre cei mai importanţi autori italieni contemporani, Forţa trecutului (2000) şi Haos calm (2005) bucurându-se de un real succes, o dovadă fiind şi ecranizarea acestor romane. Cărţile sale au fost traduse în peste 15 limbi.

Pe aceeași temă

Sandro Veronesi

Sandro Veronesi

Sandro Veronesi

Sandro Veronesi

Sandro Veronesi,Sandro Veronesi