Martin cel avid

Editura
An publicare
2012
Nr. Pagini
224
ISBN
2000000816104
Categorii

Descriere

„Avem nevoie de mai multă omenie, mai multă grijă, mai multă iubire. Sunt unii care aşteaptă de la un sistem politic să facă acest lucru, iar alţii care aşteaptă ca dragostea să producă sistemul. Convingerea mea este că adevărul viitorului se află undeva între cele două alternative şi că ne vom comporta omeneşte şi un pic indulgent, poticnindu-ne pe drum, din întâmplare galanţi, în mod stupid şi ticălos înţelepţi, până când violul asupra planetei noastre va fi scăzut în sminteala-i absurdă."William Golding, la decernarea Premiului Nobel, 1983
„Nu întâmplător, romanul a fost interpretat drept unul «existenţialist». Experienţa-limită a lui Martin pune în discuţie statutul de prizonier al individului în general. Condiţia umană reprezintă, prin natura ei, starea de captivitate, eliberarea din constrângerie sale presupunând o terifiantă încordare agonică. Eroul naufragiat al lui William Golding ne introduce abrupt în labirintul ezoteric al acestei agonii."

Despre autor

William Golding
William Golding
1911–1993

Sir William Gerald Golding a fost un romancier britanic, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1983. El prezintă în romanele sale criza conștiinței omului modern confruntat cu problemele realității contemporane.

Pe aceeași temă

Cărți de William Golding

Coperta cărții Lord of the Flies

William Golding

Coperta cărții Lord Of The Flies

William Golding

Coperta cărții Împăratul muştelor

William Golding

Coperta cărții Initierea

William Golding

Coperta cărții Infruntarea

William Golding

Coperta cărții Imparatul mustelor

William Golding