Dovada perfecta.

Descriere

Nascut veche familie din Charleston, Hammond Cross este hotarat sa devina viitorul procuror-sef al districtului si asta fara sa-si sacrifice integritatea. Cand afaceristul Lute Pettijohn, unul dintre cei mai puternici oameni din oras, este omorat in hotelul pe care il detinea, Hammond are sansa de a-si vedea realizate ambitiile - daca o sa castige cazul. Politia nu duce lipsa de suspecti, caci Pettijohn avusese multi dusmani, insa cineva comploteaza sa ii puna bete in roate procurorului. Poate fi Steffi Mundell, colega, fosta iubita si rivala. Sau Rory Smilow, detectiv criminalist si dusmanul lui declarat. Insa lucrurile iau o intorsatura neasteptata cand investigatia ajunge la concluzia ca principalul suspect este femeia misterioasa pe care Hammond a intalnit-o intamplator in dupa-amiaza crimei. Aceasta refuzase sa-si divulge numele si, dupa ce isi petrecuse noaptea acasa la el, disparuse fara urma. Acum Hammond se trezeste in fata unei dileme etice si a unei intrebari chinuitoare — sa marturiseasca sau nu ca alibiul femeii este chiar el?

Si, a fost ales inadins sa fie dovada perfecta? Sandra Brown este una dintre cele mai cunoscute autoare americane contemporane. Cartile ei au fost publicate in 33 de tari, in peste 80 de milioane de exemplare.


    Fragment din romanul "Dovada perfecta" de Sandra Brown:       „Pur si simplu, nu avea nici o logica.     Pe neasteptate, din senin, cunosti pe cineva. Intalnirea este ca un cadou primit fara nici un motiv anume. Atractia se manifesta cu putere, instantaneu si este reciproca. Fiecare se bucura de compania celuilalt. Radeti, dansati, mancati porumb fiert si inghetata. Aveti o legatura amoroasa care va face sa va simtiti mai bine ca niciodata. Adormiti unul in bratele celuilalt, cu senzatia simtiti pentru prima data o asemenea satisfactie.     Dintr-odata insa, te trezesti singur.     Ea a disparut. Nu tu adio, nu tu la revedere. Nu hasta la vista, iubitule. Absolut nimic.     Hammond lovi cu palma in volanul masinii. Era furios. Nu doar pe ea, ci in primul rand pe el, pentru ca punea atat de mult la inima aceasta intamplare. N-ar fi trebuit sa-i pese ca femeia aceea daduse bir cu fugitii. In fond, avusese parte de o seara extraordinara! Facuse sex cu o straina fabuloasa, care se potrivise perfect cu el in pat. Pe deasupra, straina fusese atat de discreta, incat disparuse pe nesimtite, fara a lasa in urma vreun indiciu. Asa intalnire, mai rar. Era genul de femeie la care ar fi visat orice barbat, nu-i asa? Mai bine nici ca se putea. Pe oricare celibatar fi intrebat care este femeia visurilor lui, ti-ar fi descris una care sa se comporte exact in felul acesta.     “Asadar, accepta situatia asa cum este, idiotule", se mustra Hammond in gand. „Nu face deductii eronate si nu incerca sa ti-o intiparesti in minte intr-o forma cizelata, mai atragatoare decat a fost in realitate.”     Adevarul era ca nu exagera, straduindu-se sa retuseze imaginea pe care formase. Fusese o experienta fantastica, de care avea sa-si aduca aminte toata viata.     Injurand, depasi un motociclist care ii punea rabdarea la incercare conducand prea incet. Astazi totul i se parea enervant. De cand se trezise, isi descarcase dezamagirea si frustrarea pe obiectele din jurul lui. In primul rand avusese de suferit biroul, caruia ii trasese un picior fara sa vrea atunci cand se repezise din pat in living, sperand din tot sufletul s-o vada invartindu-se prin bucatarie, in cautarea unui bol cu cereale, sau leganandu-se in balansoarul de pe veranda, cu privirea atintita asupra raului lenes din fata, in timp ce intr-o mana tinea o ceasca de cafea, asteptandu-l sa se trezeasca.     Fanteziile lui nu tinura prea mult.     Asta e tot ce fusese - o simpla fantezie.     Pentru ca livingul era gol, masina ei disparuse, iar singurul ocupant al balansoarului de pe veranda era un paianjen foarte preocupat de plasa pe care o tesea intre bratele din lemn.     Nepasandu-i ca era in fundul gol, ii daduse un dos de palma paianjenului, apoi se asezase pe balansoar si isi trecuse degetele prin par. Adica facuse gestul specific oricarui om disperat, aflat la un pas de a-si pierde controlul.     Oare la ce ora plecase? Dar acum ce ora era? De cat timp statea singur?     Poate ca, totusi, avea sa se intoarca. Poate ca isi facea probleme degeaba. In prima jumatate de ora incercase sa se amageasca spunandu-si ca amanta lui de-o noapte se dusese sa cumpere gogosi si pateuri. Sau frisca pentru cafea. Sau un ziar de duminica.     Dar ea nu se intorsese.     In cele din urma, decizandu-se sa-i cedeze locul paianjenului, se reintorsese in cabana. In incercarea de face cafea, imprastiase boabe pe bufet. Enervat, crapa vasul din sticla al filtrului si incepuse sa injure, aruncand pe jos nenorocita de masinarie. Aceasta se sparse in bucati, si apa pe care o continea rezervorul se revarsa pe podea.     Controlase intreaga cabana, sperand ca necunoscuta lasase ceva in urma ei. Macar o carte de vizita... sau chiar un biletel, insa nu gasise nimic. In baie, se aplecase sa se uite pana si in cosul de gunoi de sub chiuveta, dar constatase ca nu se afla nimic in el in afara de punga din plastic. Cand se ridicase in picioare, se lovise cu capul de usa dulapiorului de perete, ramasa deschisa. O trantise furios, dar injuratura fusese si mai naprasnica in momentul in care aceasta se inchisese peste degetul lui.”