Autobiografia
Descriere
Agatha Christie a început să lucreze la opera sa autobiografică în aprilie 1950 şi a terminat-o când avea în jur de 75 de ani, mărturisind că „a sosit momentul să mă opresc. Asta pentru că am impresia că am spus tot ce era de spus despre viaţa mea”. Deşi e o lucrare autobiografică, Agatha Christie nu s-a lăsat încorsetată de rigorile cronologiei. Nu se simte obligată să includă în relatarea sa orice amănunt sau orice întâmplare – renumita sa dispariţie, de pildă. Este evident că preferă să evoce în general părţile amuzante ale existenţei sale. Cartea de faţă este, mai presus de orice, un imn închinat bucuriei de a trăi. Autobiografia, publicată în 1977, la un an de la moartea autoarei, este povestea vieţii ei personale, începând cu anii copilăriei, trecând prin cele două mariaje ale ei şi cele două războaie mondiale şi a experienţelor de scriitoare şi de participantă la expediţiile arheologice ale celui de-al doilea soţ, Max Mallowan.