Talismanul etrusc

Descriere

    O Europa sfasiata de lupta dintre Biserica si puterea laica.
    Un Papa care a marcat crestinismul occidental pentru doua decenii contra unui imparat reformator, care a incurajat ascensiunea burgheziei.
    O Italie sfasiata de conflictele dintre orase, de lupta dintre ghibelini si guelfi.
    In acest spatiu mistuit de razboaie si pustiit de molime, se dezvaluie misteriosii cavaleri ai timpului. Prin mostenirea ce o poarta, prin tainele numai de ei stiute, raman printre noi si astazi, incercand sa salveze omenirea.
    Anul 2014 celebreaza jubileul de 700 de ani al incoronarii lui Ludovic al lV-lea. Culorile blazonului sau dainuie si acum in insemnele Bavariei.     ALESSANDRO BAUSSMERTH, profesor universitar, este si un experimentator, un om de stiinta. Ii place sa se joace cu creatia. Viata si moartea il fascineaza. Alege mereu calea cea mai aspra. Bucuriile si greutatile vietii de lup singuratic il insotesc pretutindeni. Cei in varsta il privesc cu uimire, in timp ce tinerii il asculta atenti. Naratiunea pe care o compune cauta sa fie deosebita, sa nu semene cu cele auzite. Discipolii ii cer sa scrie. Acelasi lucru il sfatuiesc si cei doi magisteri care i-au indrumat pasii in lumea semnelor ascunse. Nimic nu este intamplator...
      Fragment:        „Ascunsa in camaruta ei, tanara cu ochii verzi strangea la piept talismanul. Statea de ceasuri intregi ghemuita in patul tare. Aruncase pernele cele moi. Nu mai voia sa aiba nicio legatura cu viata ei din trecut.     Era speriata de tot ceea ce se intamplase. Raza de lumina ce aparuse in lumea ei disparuse brusc. Ratacea din nou in bezna.     Simti intre degete o caldura slaba. Parea un pui de gaina ce tocmai iesise din gaoace. Deschise usor palma. Talismanul vanat parea ca arunca o lumina albastra. Stapanea camera si tot ceea ce o inconjura. Privi vrajita semnele ce-l acopereau. Un munte domina pamantul.     Incet, linistea o cuprinse din nou.     Inchise ochii. Amintirile reveneau tot mai vii. Statea in bratele mamei si se juca cu margelele de pe gitul alb ce mirosea a lapte. Deodata, in palma mamei aparu o piatra alba cu o margine intunecata. Cineva desenase chipul unui barbat frumos cu parul ondulat. In mana tinea un obiect ciudat... semana cu talismanul.     Se smulse din pled si incepu sa caute in cutia cu podoabe pe care o tinea ascunsa sub podea.     Cameea alba straluci in intuneric. Aprinse o lumanare si o privi cu atentie.        ***        - Acuzat, ridica-te! Erwin Ostermann, recunosti ca ai practicat vrajitoria?     Medicul cu mainile in lanturi se ridica fara ezitare. Privea in jur, spre fetele incruntate ale orasenilor care asteptau judecata. Era un spectacol in care el juca rolul principal. Gandurile ii plecara in trecut. De cate ori se repetase acest ritual...     - Sunt medic, si nu vrajitor.     - Raspunde la intrebare!     De cand se pronuntase condamnarea parintelui Mancini, parea ca fiecare a fost muscat de un animal turbat.     - Ca sa ma justific ar fi nevoie de un coleg de breasla. Cunostintele de drept nu se aseamana cu cele ale medicinei.”