Ioan Alexandru (scriitor)
poet român · 1941–2000 · 11 titluri
Ioan Alexandru a fost unpoet, filolog, publicist, eseist, traducător și om politic român. Este considerat cel mai însemnat poet religios al României de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar unii critici l-au apreciat ca fiind unul din continuatorii curentului "autohtonist" în poezia românească. A luat parte la Revoluția Română din 1989 și, în continuare, s-a numărat printre fondatorii Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost vicepreședinte al acestuia. A fost ales deputat în Camera Deputaților (1990-1992) și senator de Arad (1992-1996).