Dumitru Păcuraru
Dumitru Păcuraru scriitor, jurnalist, monografist, analist politic. Director general și editorialist la cotidianul "Informația zilei" https://informatia-zilei.ro/ și Revista "Poesis". D.P. înființează în 1990 Asociația Culturală "Solstițiu", iar în 2005 schimbă denumirea asociației în "Centrul multicultural Poesis", gazda și organizatoarea "Zilelor culturale Poesis" și editor al revistei "Poesis". Fondator al revistei "Poesis Internațional" ( 2010). Dumitru Păcuraru a debutat la 33 de ani cu a patra carte pe care o scris-o, drept pentru care, după Revoluția anticomunistă română din 1989, a renunțat la poezie pentru gazetărie. Un premiu de debut al Uniunii Scriitorilor din România, oferit de D.R. Popescu și Aurel Rău, în valoare de 5 600 lei, îi oferă ocazia de a înființa imediat după Revoluția Română Anticomunistă, săptămânalul "Sostițiu" apărut în 10 ianurie 1990, la Satu Mare. În anul 1993, împreună cu Ilie Sălceanu, transformă săptămânalul"Solstițiu' în cotidianul " Informația Zilei" și intră într-un parteneriat cu Evenimentul Zilei, relație care se termină după plecarea lui Ion Cristoiu de la conducerea ziarului bucureștean cu cel mai mare tiraj din România.