Vaccinurile şi autoimunitatea , Yehuda Shoenfeld, Nancy Agmon-Levin, Lucija Tomljenovic


„Acest tratat de imunologie aplicată este echilibrat, cu evidenţierea meritelor operei vaccinaliste şi cu lansarea unui semnal de alarmă asupra reacţiilor adverse „severe şi chiar fatale“. Autorii sunt personalităţi cu o expertiză de necontestat în domeniul imunologiei fundamentale şi clinice.
Bolile autoimune au o bază genetică, adică sunt foarte personale şi „este naiv să credem că toţi oamenii sunt la fel“. De aceea, orice sistem public de sănătate care încearcă să introducă în corpul unui om sănătos o moleculă farmacologic activă, motivând proeminență, comite un act nedeontologic şi lipsit de etică, lăsând sintagma „drepturile omului“ goală de conţinut. Autorii acestei cărţi au o conştiinţă profesională înaltă. Ei nu critică vaccinurile, dar demască reacţiile adverse imune şi autoimune, cu scopul evitării lor şi cu speranţa că metoda poate fi perfecţionată.
Sperăm că şi în România practicienii din domeniul medical – imunologi, cercetători şi clinicieni, medici de familie, epidemiologi, factori de decizie din sistemul de sănătate publică – vor primi cartea, cu studiile, experienţele şi adevărurile descoperite în ea, ca pe un eveniment ştiinţific preţios, de care – în mod necesar şi chiar obligatoriu – trebuie să se ţină cont.”
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă
Noua