Labirintul lumii şi raiul inimii , Comenius


Colecţia de faţă adună fragmente „veşnic verzi“ din cultura umanităţii, împletind discursuri din artă, literatură, ştiinţe sociale şi religie care constituie, dincolo de renumele auctorial şi de valoarea pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înţelepciunii tuturor vremurilor.   Numele lui Comenius s-a înscris în istoria literaturii cehe şi universale prin cea mai importantă lucrare a sa de beletristică, romanul alegoric Labirintul lumii şi raiul inimii. Cartea cuprinde două părţi. În prima, Labirintul lumii, este înfăţişată alegoric lumea sub forma unui oraş medieval, amintind de un labirint pe care îl parcurge călătorul-povestitor. În cea de-a doua parte, Raiul inimii, călătorul se retrage dezamăgit în lăcaşul inimii sale, unde îl întâlneşte pe Dumnezeu, iar credinţa îi aduce pacea şi alinarea. Călătorul este de fapt reprezentarea alegorică a curiozităţii omeneşti; el străbate oraşul-lume căutându-şi o îndeletnicire plăcută sufletului şi trupului. Labirintul lumii şi raiul inimii face parte din aşa-numita serie de scrieri de consolare, prin care Comenius încerca să arate că destinul oamenilor este condus prin dreapta decizie a lui Dumnezeu. Romanul este considerat de critica literară cehă ca fiind cea mai reuşită lucrare a literaturii vechi, cel mai frecvent tipărită până în zilele noastre. 
Noua

Carti pe aceeasi tema