Caracterul nevrotic , Alfred Adler


Cum am putea înțelege sensibilitatea crescută, irascibilitatea, vulnerabilitatea, sugestibilitatea, egoismul, apetența pentru fantastic, înstrăinarea de realitate, dorința de a domina, răutatea, bunătatea care duce până la sacrificiu, cochetăria, lașitatea și frica unor oameni pe care îi întâlnim în cabinet sau în viața de zi cu zi? În cartea de față, Alfred Adler ne oferă un răspuns: din sentimentul de inferioritate din copilărie se naște o intensă dorință de putere care ajunge în cele din urmă să fie limitată și să se piardă sub presiunea cerințelor societății și a semnalelor lansate de către sentimentul social. Astfel, întregul tablou al nevrozei și toate simptomele acesteia sunt influențate, ba chiar determinate, de un iluzoriu scop final care ar aduce creșterea stimei de sine. Cititorul interesat de deslușirea nebuloasei stărilor nevrotice va descoperi că, din perspectiva lui Adler, a vedea și a recunoaște un om înseamnă: a-l scoate din ghearele dorinței sale rănite, exagerate, dar irezistibile de a se asemăna divinității și a-l determina să tindă către sentimentul social, care reprezintă logica de neclintit a conviețuirii umane.
Noua

Carti pe aceeasi tema