Despre


Salut, 

Numele meu este Ionut și sunt fondatorul acestui proiect. Un proiect de tip bookmarket , deschis tutor pasionaților de carte si nu numai.

Ideea centrală în jurul carei s-a conturat aceast proiect este accea de a inlesni circulația cărții. Sunt multe situații în care cartea moare prăfuită și uitată într-o bibliotecă ori într-o debara ori este pur și simplu aruncată, într-un context în care altundeva, cineva, sunt șanse mari sa abiă nevoie de acesta sau să și-o dorească.
Una din utilitățile avute în vedere încă de la îbceput, ar fi aceea a manualelor școlare, care prin intermediul acestei plaforme pot ajunge mai usor la cei ce au nevoie, indiferent de colțul tării în care se află, sușinâmd astfel o circualție a carții dinspre disponibilitate către cerere, stimulțnd un concept sânâtos și benefic ambelor părți.
Putem, de asemenea, vorbi despre pasionații seriilor de volume care iși pot schimba volumele între ei, ori pot cauta volumele lipsă din coleția lor.
Nu în ultimul rând putem vorbi aici si despre cei care au pur și simplu biblioteci arhipline de carți care nu le mai sunt necesare și care în locul pubelei ori a debaralei, pot ajunge în mâinle unui doritor gata de a le citi.

Indiferent care ar fi scenariul, avantajele sunt de ambele părți, incluzand aici atât posibila monetizare cât și atitudinea umană și firească.

Platforma pune la dispozitia fiecărui utilizator o interfața extrem de simplu de folosit și gestionat.Pentru fiecare carte adăugata puteți opta între mai multe moduri de tranzactionare, respectiv vânzarea / schimbarea / cedarea gratuita a acesteia. Pentru fiecare utilizator interesat în procurarea unei anumite cârți, acestuia i se va deschide automat un canal de comunicare cu autorul anuntului, comunicare ce poate fi vizualizată doar de către cei 2.Atât de simplu!

Mesajele schimbate între utilizatori nu sunt monitorizate, de aceea indemn fiecare utilizator la decență. Desigur orice abuz se poate reclama folosind formularul de contact din site.

Bundecitit.ro este, in cele din urmă, o platforma gândită să susțină circulația cărții căci indiferent dacă acesta este nouă sau nu, valoarea informațională si culturală a acesteia nu se pierde, ci este transmisă mai departe, de fiecare data când este citită.

Aflat incă la început, orice susținere, propunere  sau intenție de colaborare este mai mult decât bine venită. Poți intr în legatiră cu mine folosind formularul de contact din site și în cel mai scurt timp posibil voi reveni cu un răspuns.

Acestea fiind zise , in speranta ca ti-am captat atenția și interesul, spor la citit!

Cu stimă,
Ionut Sandu