Pelerinajele, poartă spre Cer


  • Vandur de cartipedia.ro
  • Autor
  • Editură Ortodoxia ( 2015 )
  • Nr. Pagini 109
  • Categorie Religie
Dacă vrei să realizezi cât de contrafăcută și falsă e viața lumii noastre, vino să petreci câteva zile alături de monahii noștri! Viața se vede altfel după o astfel de experiență. Prislop, Aiud, Sădinca, Dumbrava, Râmeț, Petru Vodă, Sihăstria Rarăului, Sihla, Sihăstria, Neamț, Cămârzani, Râșca sau Voroneț sunt evocate în cuvânt de foc pentru ca cititorul să se pornească la drum și să le descopere pe viu. 

E greu să scrii despre trăiri, despre stări, despre răspunsurile primite la întrebările lăuntrice. Pe de altă parte e ușor a scrie din simțuri, dar e cu anevoie a scrie din duh. Și ar mai fi ceva, cele de taină nu se pot trâmbița ușor. Ceea ce trăiește un pelerin, iar Herman Vlad nu face excepție, sunt lucruri de taină. 
Herman Vlad vă învită să participați la taina sa, să simțiți dorul unei pregustări din Cerul lui Dumnezeu ascuns în taina viețuirii monahale.  Laurențiu Dumitru
Noua